Acasă Social Programul BEI lasă iar școlile din Capitală fără autorizații sanitare

Programul BEI lasă iar școlile din Capitală fără autorizații sanitare

DISTRIBUIȚI

Și în acest an, în Capitală, unitățile școlare care vor avea cele mai mari probleme în ceea ce privește obținerea autorizației sanitare de funcționare vor fi cele din programul Băncii Europene de Investiții (BEI), derulat prin Primăria Capitalei. Acest program a fost demarat din anul 2005, însă lucrările în majoritatea școlilor au înaintat cu pași de melc din diverse motive: probleme la licitații, litigii cu constructorii. Cert este un lucru: în anul școlar 2010/2011, elevii bucureșteni din 374 de unități școlare, din totalul celor 457, vor învăța în spații cu acte sanitare în regulă. Purtătorul de cuvånt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Marian Banu, a anunțat, ieri, că 83 de unități școlare nu au primit aviz sanitar, dintre acestea 50 fiind în lucrări de reabilitare derulate cu fonduri BEI. „În cazul celorlalte 33, 10 sau 12 nu prezintă probleme la sălile de clasă, ci la cantine, internate și ateliere“, a adăugat Banu. Anul trecut, un total de 93 de unități bucureștene nu au avut aviz sanitar de funcționare. Potrivit reprezentantului ISMB, într-un an sau doi, lucrările la toate cele 102 unități școlare din programul BEI vor fi finalizate. Pe de altă parte, purtătorul de cuvånt al ISMB a declarat că în Capitală nici nu s-au desființat școli și nici nu s-au făcut comasări de unități școlare. Pe de altă parte, Marian Banu a ținut să precizeze că autoritățile sanitare nu glumesc în momentul în care vine vorba despre eliberarea autorizației sanitare de funcționare pentru unitățile școlare. Acesta a declarat pentru „Curentul“ că dacă, spre exemplu, cabinetul școlar nu este dotat corespunzător sau nu are asistentă medicală, autoritățile sanitare nu eliberează autorizația sanitară pentru întreaga unitate școlară. La råndul său, Marius Savu, directorul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) din cadrul Primăriei Capitalei, a precizat că, în anul școlar 2010/2011, toate cabinetele școlare din Capitală vor avea materialele sanitare și medicamentele necesare în trusa de urgență.
„În ceea ce privește personalul medical din școli, acesta nu depinde de Primăria Capitalei. Mai exact, noi nu putem face nimic atåt timp cåt toate posturile sunt blocate. Executivul ar putea debloca o serie de posturi pentru cabinetele școlare, căci salariile personalului medical din unitățile școlare vin de la bugetul de stat. Cert este că, la ora actuală, avem un medic școlar la trei-patru unități școlare“, a adăugat Savu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.