Acasă Social Psihologi români, într-un proiect european pentru dezvoltarea unei noi generații de roboți...

Psihologi români, într-un proiect european pentru dezvoltarea unei noi generații de roboți terapeutici

DISTRIBUIȚI

Psihologii Universității „Babeș-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca vor participa într-un proiect de cercetare privind dezvoltarea unei noi generații de roboți terapeutici, care să interacționeze cu copiii diagnosticați cu autism, ca parte a unui grant al Comisiei Europene de aproape 9 milioane de euro.
Directorul Institutului de Psihoterapie al UBB, Daniel David, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că proiectul își propune să mute cercetarea de roboterapie în tratamentul diverselor afecțiuni psihice și în cazul copiilor cu autism, la un alt nivel.
„UBB a intrat în elita cercetării europene. Noi am început cu roboterapia, adică utilizarea roboților în psihoterapie de mai mult timp. Comisia Europeană a acordat acum un grant unui consorțiu format din șase universități, printre care și UBB, de aproape 9 milioane de euro, prin care se mută cercetarea de roboterapie la un alt nivel. Până acum, roboții folosiți în terapie erau manipulați de un terapeut, acum vrem să facem o nouă generație de roboți, care să fie mai autonomi, să funcționeze singuri, primind feed-back de la copilul cu autism, și știind cum să reacționeze la comportamentul lui. Practic, ne dorim să creștem inteligența roboților în procesul terapeutic. Va fi o nouă generație de roboți terapeutici, mult mai inteligenți și mai flexibili. Lansarea oficială a proiectului în toate țările implicate va avea loc în urmă­toarele săptămâni“, a afirmat David.
El a spus că utilizarea roboților nu este „un fel de moft, o modă“, roboterapia fiind folosită pentru că este „o necesitate“.
Daniel David a explicat că în cazul patologiei de tip autist, în care persoanele care au această tulburare nu învață și nu pot asimila eficient cunoștințe prin interacțiune cu ființele umane, acestea reușesc să învețe prin interacțiunea cu roboții.
Potrivit acestuia, roboții din noua generație vor putea fi folosiți nu numai în cadru terapeutic, cum se întâmplă acum, ci și de părinți, acasă, și de către dascăli, în școli. De asemenea, în baza unui plan prescris de psihoterapeut, robotul fiind deja programat să interacționeze cu copilul la comportamentul acestuia, nu va mai fi necesară în permanență prezența terapeutului la diverse intervenții.
David a mai spus că în cadrul acestui proiect de cercetare care se va derula rolul echipei de psihologi de la Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al UBB pe care o va coordona va fi să furnizeze informații clinice inginerilor și informaticienilor care se vor ocupa de conceperea noii generații de roboți terapeutici.
„Noi va trebui să le spunem cum ar trebui să se comporte robotul în cazul unui comportament specific al unui copil cu autism și vom testa apoi eficiența clinică a robotului. Noua generație de roboți se va dezvolta pe platforma robotului Nao, dar s-ar putea să fie dezvoltat și robotul Probo, ambele tipuri folosite în cadrul unor studii realizate la Cluj. Autonomia viitorului robot va depinde de sarcinile care i se vor trasa, iar aceasta va rezulta în urma cercetărilor care vor fi efectuate. Sunt sarcini legate de imitație, de atenție împărtășită, de povești sociale, cum îl înveți pe copilul cu autism să ceară diverse lucruri“, a menționat Daniel David.
Bugetul care revine UBB din grantul oferit de Comisia Europeană este de aproape 850.000 de euro, cea mai mare sumă pe care a primit-o universitatea clujeană din granturi europene de cercetare.
Proiectul va începe în luna martie 2014 și va dura patru ani.
Institutul Internațional de Studii Avansate de Psihoterapie și Sănătate Mentală Aplicată al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie al UBB a lansat în România roboterapia, terapia cu ajutorul unor roboți în cazul copiilor care suferă de autism, dar și tratarea unor fobii cu ajutorul unui cub virtual.
În vara acestui an, Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al UBB a fost inclus, în premieră în România, în rețeaua pan-europeană MERIL, având astfel posibilitatea să intre mai ușor în consorții internaționale pentru obținerea unor granturi pe proiecte.
Rețeaua pan-europeană MERIL a fost înființată în 2010, în urma unei inițiative a Comisiei Europene și reunește institutele de cercetare relevante din diverse domenii din UE.

Olga Dumitrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.