Rata șomajului, calculată pentru persoanele cu vårsta între 15 și 74 de ani care nu au loc de muncă, dar sunt disponibile să lucreze și au căutat un loc de muncă în ultima lună, a coboråt în trimestrul II din 2010 cu 1,3 puncte procentuale față de trimestrul anterior, la 6,8%, a anunțat ieri INS.
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) mai arată că rata șomajului, calculată conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii (BIM), a fost în intervalul aprilie-iunie cu 0,5 puncte procentuale mai mare comparativ cu trimestrul similar din 2009.
Pe sexe, diferența dintre cele două rate ale șomajului BIM a fost de 1,1 puncte procentuale (7,3% pentru bărbați față de 6,2% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 3,9 puncte procentuale (8,6% pentru mediul urban, față de 4,7% pentru mediul rural).
Rata șomajului BIM avea nivelul cel mai ridicat, de 20,5%, în råndul tinerilor cu vårste între 15 și 24 de ani.
Populația activă din Romånia era, în cel de-al doilea trimestru din an, 10,185 milioane de persoane, în creștere de la 9,721 milioane de persoane în trimestrul anterior, din care 697.000 de romåni erau înregistrați ca șomeri, potrivit criteriilor BIM.
Potrivit INS, rata de ocupare a populației în vårstă de 20-64 ani a fost de 64,8%, la o distanță de 5,2 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
Rata de ocupare a populației în vårstă de muncă (15-64 ani) de 60,1% a avut un nivel superior atåt celui din trimestrul corespunzător din anul precedent (0,9 puncte procentuale), cåt și celui din trimestrul anterior (3,1 puncte procentuale). Ca și în trimestrele anterioare, gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (67,1%, față de 53,2% pentru femei) și pentru persoanele din mediul rural (63,7%, față de 57,6% în mediul urban).
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 25,8%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















