Home Social Reglementarea serviciilor publice se face -pe sest-

Reglementarea serviciilor publice se face -pe sest-

DISTRIBUIŢI

Aprobarea -pe sest-, la sfarsitul lunii decembrie 2002, a Ordonantei de Urgenta nr. 197 (completare la Legea 396/ 2001), care reduce de la 30 de zile la 15 zile termenul de plata a facturilor la utilitatile publice, i-a lasat cu gura cascata pe specialistii de la Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunala (ANRSC). Stupefactia acestora a fost cu atat mai mare cu cat ANRSC, creata la mijlocul anului trecut tocmai pentru a reglementa astfel de probleme, nu a fost nici macar consultata.

Catalin Gascan, consilier juridic al ANRSC, a precizat ca institutia sa inaintase Ministerului Administratiei Publice o propunere conform careia regiile si societatile de termoficare, prin facturile pe care le emit pe parcursul unui an, ar putea credita cetatenii. Adica o liniaritate la plata facturilor, prin care utilizatorul plateste aceeasi suma si vara, si iarna. Totodata, ANRSC a mai solicitat redirectionarea subventiilor la energie termica, astfel incat persoanele cu venituri foarte mari sa nu mai beneficieze de aceasta facilitate.

Ioan Radu, presedintele ANRSC, spune ca institutia pe care o conduce militeaza ca, atat in Bucuresti, cat si in alte orase, cetatenii sa beneficieze de servicii publice de calitate la un pret decent. El considera ca exista localitati in care energia termica se produce la preturi de circa 2,5 ori mai mari, din cauza proastei administrari si gestionari a unitatilor care o furnizeaza. Din analizele intreprinse a rezultat ca acest lucru este determinat de faptul ca materia prima (gaze sau pacura) sau reparatiile se achizitioneaza prin firme apartinand unor persoane influente pe plan local, care cauta sa obtina venituri cat mai mari, in detrimentul cetateanului.

Problemele edilitare continua sa se reflecte si in plan politic. Lipsa de colaborare a primarului general al Capitalei, Traian Basescu, cu CGMB si prefectura face ca Bucurestiul sa nu aiba o strategie economica si sociala viabila, a acuzat Gabriel Stefanescu, colegul de partid al lui Ioan Radu. -Este condamnabila atitudinea primarului Basescu de a nu colabora nici cu prefectul si nici cu CGMB, aceasta dovedind stilul antidemocratic pe care il practica. Acesta este adeptul principiului anticonstitutional ca <legea se aplica pana la el>. In parte, conflictele dintre primar si consiliu au la baza interese personale sau de grup, care afecteaza grav cetatenii Bucurestiului-, a continuat Stefanescu. El considera ca sunt municipii – Arad, Baia Mare, Targu Mures – in care s-au montat contoare pentru energia termica in proportie de 90% la blocurile de locuinte, fapt care arata ca politicienii locali au inteles ca mai presus de toate sunt interesele cetatenilor care i-au ales. Potrivit lui Stefanescu, aspectul neingrijit al orasului, de capitala fara gospodar, este accentuat de starea precara a unor imobile, multe neterminate din 1989. A fost acuzata si starea tehnica necorespunzatoare a parcului RATB, a canalizarii, precum si faptul ca apa potabila nu se incadreaza intotdeauna in limita normelor fizico-chimice. -Apa Nova aplica tarife discretionare si incarca notele de plata cu pierderile de pe retea-. Pe de alta parte, conducerea ANRSC a anuntat ca institutia va sustine, in fiecare miercuri, intre orele 15.00 si 17.00, audiente privind problemele legate de functionarea serviciilor publice. Intalnirile cu cetatenii vor avea loc la sediul Partidului Socialist al Renasterii Nationale, situat pe Calea Dorobanti (cladirea Zodiac).

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.