
O relicvă religioasă-o bucată de pânză impregnată cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea-a fost adusă, în premieră, la Mănăstirea Franciscană din ?ê?£umuleu-Ciuc (Harghita) și expusă trei zile pentru credincioși, în catedrala unde este statuia de lemn a Fecioarei Maria, locul marelui pelerinaj de Rusalii.
Relicva cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea a fost adusă la Mănăstirea Franciscană din ?ê?£umuleu-Ciuc de părintele Kalman Peregrin, conducătorul Bisericii Franciscane din localitatea Mátraverebély- Szentkút, Ungaria, care a spus că aceasta a fost donată de cardinalul Stanislaw Dziwisz, în prezent arhiepiscop de Cracovia, care a primit în grijă, după moartea Papei, două dintre fiolele cu sângele acestuia, alte două fiole fiind lăsate în grija măicuțelor de la spitalul Bambin Gesu, de la Vatican, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Prețioasa relicvă ne-a fost dăruită de arhiepiscopul Stanislaw Dziwisz, care a fost secretarul Papei Ioan Paul al II-lea, și provine din sângele care i-a fost recoltat Sfântului Părinte pentru analize, când a fost bolnav. Bucata de pânză care se află în interiorul relicvarului este impregnată cu acesta", a spus Kalman Peregrin.
Potrivit acestuia, relicva papală a fost adusă la solicitarea preoților aparținând Ordinului Franciscan de la ?ê?£umuleu-Ciuc, care se retrag, la începutul Postului Mare, timp de cinci zile, pentru reculegere, anul acesta preoții abordând, între altele, și tematica apropiatei sanctificări a lui Ioan Paul al II-lea.
Relicva respectivă este expusă pentru credincioși până joi inclusiv pe un altar special amenajat în memoria și pentru cinstirea Papei Ioan Paul al II-lea în Catedrala Franciscană de la ?ê?£umuleu-Ciuc, în timpul liturghiilor de devotament, oficiate zilnic de la ora 18.00. Relicva religioasă va rămâne pentru călugări până la sfârșitul săptămânii.
Altarul a fost ridicat în apropierea statuii Fecioarei Maria, cea mai mare din lume sculptată în lemn de tei, considerată făcătoare de minuni și care stă în centrul celui mai mare pelerinaj al lumii catolice din Europa Centrală și de Est, potrivit specialiștilor.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















