
Scandalurile de plagiat în care au fost implicați oameni importanți din mediul academic și politic, culminând cu acuzațiile aduse primului ministru care „a trișat“ și el când și-a elaborat lucrarea de doctorat, au ridicat semne de întrebare cu privire la corectitudinea sistemului universitar românesc. Astfel s-a observat că titlurile de doctor se acordă facil și pe criterii puse la îndoială. Să fie românii mai deștepți decât alți cetățeni europeni și chiar decât americanii sau să fie mai „șmecheri“ când vine vorba de a obține titluri academice fără sudoarea frunții? Episoadele jenante recente în care a fost pus sistemul universitar românesc dar și imaginea întregii societăți, ne îndreptățesc să înclinăm spre varianta a doua.
România, campioană mondială la numărul de doctori
Conform studiilor Eurostat prezentate de Hotnews, instituțiile de învățământ superior din România au acordat în anul 2010 4.764 de diplome de doctorat, număr similar cu cel din 2009 dar semnificativ mai mare decât în anii 2006, 2007 și 2008. Dintre cele 4.764 de titluri, 2.490 au fost obținute de bărbați, iar 2.274 de femei. Tot în anul 2010, România avea aproximativ 29.000 de doctoranzi.
Raportat la populație, în România s-au acordat 221 de titluri de doctor la un milion de locuitori în cazul în care luăm în calcul o populație de 21,5 milioane, mult peste media UE și extrem de mult peste raportul înregistrat în țările din jurul nostru. Astfel, la nivelul Uniunii Europene, în 2010 au fost acordate aproximativ 100.000 de titluri de doctor, respectiv 200 la un milion de locuitori, 70% din numarul total de titluri fiind acordate în doar patru țări: Germania (26.000), Marea Britanie (19.000), Franța și Italia (12-13.000). Pentru comparație, în SUA se acordă anual 70.000 de titluri, respectiv 222 la un milion de locuitori, iar asta înseamnă că, raportat la populație, sistemul educațional românesc generează un număr de doctori mai mare decât cel generat de sistemul american, lucru cel puțin bizar având în vedere că această explozie de diplome nu se oglindește în societatea românească și nici în activitățile unora dintre cei care beneficiază de aceste titluri.
Paradoxal…
Datele Eurostat vorbesc de la sine, dar la acestea se mai adaugă și detalii de nuanță cum ar fi gradul de dezvoltare al unei țări. Este de înțeles ca numărul doctoratelor să fie direct proporțional cu gradul de dezvoltare al unei țări, având în vedere că sistemele de învățământ din țările dezvoltate atrag numeroși studenți străini care urmăresc obținere unor astfel de diplome la universitățile de prestigiu internațional. Acest aspect nu justifică faptul că România depășește SUA, Franța sau Italia, când vine vorba de numărul intelectualilor doctori, pentru că universitățile noastre nu sunt de prestigiu mondial și nici nu se bat străinii pentru un loc în banca sistemului universitar românesc.
Ce este paradoxal și ne face să ne îndoim de modul în care se dau aceste titluri în România este faptul că țări cu un număr mult mai mic de doctoranzi se clasează în fața României la testele PISA și au universități în top 500 mondial. Polonia unde numărul titlurilor de doctor la un milion de locuitori este de 87, Bulgaria cu 79 de doctori la un milion de locuitori, Ungaria cu 127 și Cehia cu 221, sunt doar câteva astfel de țări care nu multiplică diplome academice pe bandă și nu au scandaluri de plagiat ca cele de la nivelul României, dar surclasează țara noastră la testele internaționale și la calitatea sistemului educației.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















