Home Social România și Italia vor să convingă CE să se finanțeze din fonduri...

România și Italia vor să convingă CE să se finanțeze din fonduri europene construirea de penitenciare

DISTRIBUIŢI

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri, la Sighișoara, că împreună cu omologul său italian încearcă să convingă Comisia Europeană să aloce fonduri europene pentru construirea de penitenciare, întrucât cele două state nu își permit o asemenea investiție.

Unul dintre motivele necesității construirii de penitenciare este faptul că România și Italia se află pe primele două locuri la numărul de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) legate de lipsa condițiilor de detenție.

„Noi nu suntem atât de ambițioși încât să ne gândim că putem să construim un penitenciar în România, deși suntem cu un deficit de cel puțin 10.000 de locuri, suntem în continuare pe locul I la condamnări CEDO pentru lipsa condițiilor de detenție. Ca să construim un penitenciar suma se ridică undeva la 80-100 milioane de euro, cu acești bani construim cel puțin 5-6 sedii de instanțe. De aceea sper ca și pentru penitenciare să putem accesa fonduri europene și am făcut un apel la omologul meu italian, Italia se află pe locul doi la condamnările CEDO la lipsa condițiilor din penitenciare, și am convenit să facem un demers comun către Comisia Europeană pentru a atrage atenția, dacă vrem să discutăm serios de drepturile omului, dacă vrem să respectăm cu adevărat niște standarde, e nevoie de investiții serioase, de investiții masive, pe care statul român nu le poate face în momentul de față, tot așa cum nici statul italian nu le poate face în momentul de față”, a afirmat Cazanciuc.

Ministrul Cazanciuc a spus că România și Italia încearcă să își unească eforturile și să creeze sensibilitate la nivelul Comisiei Europene în așa fel încât să convingă că dacă la prima vedere această investiție nu aduce un plus valoare, ea aduce siguranță cetățeanului și aduce respectarea unor valori în jurul cărora s-a construit până la urmă Uniunea Europeană.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.