Home Social Românii cheltuiesc anual peste 25 mil. euro pentru pelerinaje în Israel

Românii cheltuiesc anual peste 25 mil. euro pentru pelerinaje în Israel

DISTRIBUIŢI

Numărul turiștilor care au vizitat anul trecut Israelul a depășit 44.000, iar cheltuiala medie pe turist este de peste 600 de euro, potrivit datelor Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
„Anul trecut, peste 44.000 de turiști români au fost în vacanță în Israel, iar numărul lor este în continuă creștere de la an la an, pentru că este o desținatie accesibilă, la doar două ore și jumătate distanță, iar condițiile meteo sunt foarte plăcute pentru vacanțe în anumite perioade ale anului. Numarul turiștilor care au vizitat Israelul este același cu cel al turiștilor care au mers la Ierusalim, deoarece cine își propune să ajugă în Țara Sfântă, cu certitudine va ajunge și la Ierusalim“, a declarat președintele ANAT, Corina Martin, citat de Mediafax.
O parte dintre românii care merg în Israel se duc pentru a-și vizita rudele, dar majoritatea turiștilor aleg pelerinajele la Zidul Plângerii, Mormântul Sfânt, Biserica Sfânta Ana, Drumul Crucii, Golgota, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Bethleem, Marea Moartă, Qumran, Eilat, Muntele Sinai și Mănăstirea Sfânta Ecaterina.
Potrivit ANAT, deoarece pelerinajele au legătură cu sărbătorile importante ale Bisericii Ortodoxe, numărul românilor care vizitează Israelul crește simțitor în perioada de dinaintea marilor sărbători creștine.
„Ca medie, se poate spune că 6-7 zile în Israel, cu cazare, transport cu avionul și toate taxele incluse costă 600-700 de euro de persoană“, a mai spus Martin.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.