Acasă Social Rom?â?Ñnii rup căsnicia, în medie, după 13 ani

Rom?â?Ñnii rup căsnicia, în medie, după 13 ani

DISTRIBUIȚI

În doar 7,6 % din cazuri divorțul s-a pronunțat din vina soției

În cursul anului trecut, mai puține cupluri au decis să pună capăt căsniciei, față de anul 2008. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în anul 2009, numărul divorțurilor pronunțate prin hotăråre judecătorească definitivă a fost de 32.341, în scădere cu 9,4% comparativ cu anul 2008. Raportul dintre numărul divorțurilor și cel al căsătoriilor încheiate, în anul 2009, a fost de 1 la 4,2. În cazul tinerilor cu vårste sub 25 de ani care s-au hotăråt să renunțe la căsnicie, principalele cauze de divorț au fost stările conflictuale apărute, în general, la cei care locuiesc cu părinții, cele privind banii, dar și concepțiile diferite de viață.
Femeile și bărbații din grupa de vårstă 30-34 ani au avut cea mai mare pondere – 21,2%, respectiv 21,1% din numărul total al femeilor și al bărbaților care au divorțat. Numărul femeilor în vårstă de pånă la 30 ani care au divorțat a fost de aproape două ori mai mare decåt numărul bărbaților aparținånd aceleiași categorii de vårstă. Numărul bărbaților de 30 de ani și peste care au divorțat a fost de 1,2 ori mai mare decåt cel al femeilor.
Durata medie a căsătoriilor desfăcute prin divorț a fost de 13,3 ani în anul 2009, egală cu cea din anul anterior. Potrivit INS, numărul cuplurilor cu copii minori care au divorțat a reprezentat 46,2% din total, iar în urma divorțurilor pronunțate în anul 2009, numărul copiilor minori care au rămas cu unul dintre părinți a fost de 20,2 mii.
Divorțurile s-au pronunțat în 57,9% din cazuri din vina ambilor soți, în 22,6% din vina soțului, în 11,9% din alte situații și numai în 7,6 % din cazuri din vina soției. Cauzele invocate pentru desfacerea căsătoriei au fost: 7,5% infidelitate conjugală, 5,8% alcoolism, 4,6% violențe fizice, 29,5% acordul părților, 44,4% alte situații, 8,2% cauze combinate.

Județul Brașov a avut cea mai mare rată a divorțialității

În cursul anului trecut, cea mai mare rată a divorțialității s-a înregistrat în județul Brașov – 2,79 la mia de locuitori – și cea mai mică în județul Dolj – 0,83 la mia de locuitori. Vårsta medie la divorț a înregistrat cea mai ridicată valoare în județul Constanța atåt pentru bărbați – 41,5 ani, cåt și pentru femei – 38 de ani. Pe de altă parte, cea mai mică valoare a fost în județul Giurgiu – 37 de ani pentru bărbați și 33,1 ani pentru femei. La nivel național, cuplurile din județul Giurgiu au avut cea mai scurtă durată a căsniciei, în timp ce la familiile din județul Constanța s-a înregistrat cea mai lungă durată a căsniciei.
Comparativ cu celelalte țări din spațiul Uniunii Europene, Romånia, cu o rată a divorțurilor de 1,5 la mia de locuitori, se situează la egalitate cu Polonia. Pe primele trei locuri ca țări cu o divorțialitate mică se află Italia – 0,9 la mia de locuitori, Slovenia – 1,1 la mia de locuitori și Grecia – 1,2 la mia de locuitori. Cea mai mare divorțialitate se înregistrează în Belgia – 3,3 la mia de locuitori, Lituania – 3,1 la mia de locuitori și Republica Cehă – 3 la mia de locuitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.