Chiar dacă a promis inițial că va fi „cel mai cinstit guvern“, cabinetul Ponta a reușit să dezamăgească rapid printr-o serie de incompatibilități. Acum, la instalarea cabinetului Ponta II, situația nu se schimbă iar haosul domnește în continuare în mega-cabinetul făcut pentru a îndestula toate gurile flămânde de la masa USL. De aici până la disfuncționalitatea sistemului nu a mai fost decât un pas iar neconcordanțele nu se lasă nici ele prea mult așteptate. Chiar dacă nu mai este neapărat vorba de omogenitatea echipei, amalgamul USL-ist naște erori grave iar cetățenii sunt din puși în postura de cobai sub așa-numită reformă gândită de USL. În cabinetul Ponta II s-a născut deja o stratificare care împarte acest sistem în două eșaloane ale puterii care poartă un dialog al surzilor în care fiecare face altceva decât colegul de lângă el. Cel mai vizibil „reformist“ din USL este ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, care are propria viziune despre cum ar trebui să funcționeze sistemul sanitar. Una în care medicina privat și serviciile medicale de mai bună calitate sub obstrucționate sub scuza că românii sub prea săraci. Numai că lui Ponta îi șoptește acum în ureche șeful SMURD, Raed Arafat, care nu este tocmai de acord cu măsurile forțate pe care pe pregătește Nicolăescu. Acestea a declarat, ieri, că cetățenii români, în proporție de 90%, sunt săraci și trăiesc din asigurări sociale de sănătate, el precizând că asigurarea socială de sănătate este una obligatorie, reprezentând un fel de impozit. „Cetățenii români, în proporție de 90%, sunt săraci și trăiesc din asigurări sociale de sănătate. Asta este problema României, e a noastră, a tuturor, pe asta trebuie să o rezolvăm“, a spus Nicolăescu. Gândirea etatistă a lui Nicolăescu l-a deranjat pe Ponta care a declarat că știe despre discuția legată de finanțarea spitalelor și a precizat că va fi luată o decizie politică, șeful Executivului arătând totodată că „toată lumea are drept la asistență medicală în sistemul public“.
Nicolăescu, tras de urechi de pesediști
Mai acid în această privință a fost vicepremierul Liviu Dragnea care a declarat că măsurile prezentate de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, între care eliminarea finanțării pentru spitalele private, nu au fost discutate în Guvern, el apreciind că declarația acestuia a fost „neinspirată“. Pentru a nu da impresia unui atac personal la adresa măsurilor gândite de PNL pe acest subiect, Dragnea s-a ascuns în spatele presiunilor baronilor locali. „Mai mulți primari, președinți de CJ m-au sunat în aceste zile. Când au fost trecute spitalele în subordinea autorităților locale aveau foarte multe datorii, nu a fost un management bun cât au fost în subordinea Ministerului Sănătății, iar după ce au trecut la autoritățile locale, au fost curățate datoriile, managementul s-a îmbunătățit“, a spus Dragnea El a spus că măsurile respective nu au fost discutate în Guvern și a îndemnat miniștrii la mai multă reținere și mai puțin individualism. „Nu s-au discutat aceste măsuri în ședința de Guvern. Ar fi bine pentru toți miniștrii ca înainte să facă declarații despre intenții majore ale ministerului pe care îl conduc să aibă o discuție în Guvern sau măcar cu primul-ministru“, a spus Dragnea. Propunerea lui Nicolăescu este pe cale să nască un val de probleme pentru cabinetul Ponta. Pe lângă afectarea mediului de afaceri, total dezavantajat de această măsură, inițiativa ministrului Sănătății ar putea aduce guvernul Ponta și în atenția Consiliului Concurenței, întrucât, în cazul de față e vorba clar de discriminare a mediului privat în comparație cu sectorul de stat și de îngrădirea dreptului românilor de a dispune așa cum doresc de banii plătiți în contul asigurărilor medicale.
Pricopie, cu o clasă peste Ponta
Nici în materie de reformă a e educație membrii acestui guvern nu lucrează la unison. În timp ce ministrul Pricopie vrea să continue reforma lui Funeriu și să lase clasa pregătitoare la nivel de școală, Ponta se opune și vrea să o treacă la gradiniță. Nu are argumente, dar are idei. Puține și fixe. Premierul nu a putut argumenta ieri de ce ar fi mai bine că această clasă să treacă la grădiniță, dar în schimb la chemat la ordine pe ministrul Educației care a trebuie să argumenteze decizia în această privească. Ponta a declarat ieri că a discutat deocamdată doar telefonic cu ministrul Educației, dar că va discuta și direct cu acesta pentru a vedea cum poate fi pusă în aplicare măsura din acest an. El a făcut aceste declarații, întrebat despre recentele afirmații ale ministrului Educației, Remus Pricopie, conform cărora clasa pregătitoare va rămâne la școlile generale. „Am văzut. L-am chemat astăzi pe ministrul Educației să-mi explice. Mie mi se pare o greșeală și vreau să îmi explice exact ce se poate face în acest an, pentru că eu cred că ar trebui clasa pregătitoare să rămână la grădiniță“, a spus premierul. „Să vedem din punct de vedere logistic cum putem să aplicăm acest lucru chiar din acest an“, a precizat premierul. Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat, luni, că va exista în continuare clasa pregătitoare, iar înscrierile vor fi mult mai relaxate și se vor desfășura după criterii generale stabilite de către Ministerul Educației și cele particulare, ale unităților de învățământ.
Hocus-pocus cu pensiile românilor
?ê?£i în ceea ce privește indexarea pensiilor, Guvernul Ponta este incoerent. Deși promitea că aceasta se va face începând cu 1 ianuarie 2013, premierul se bâlbâie și dă vina pe birocrație și pe alte chestiuni tehnice. Astfel, el i-a cerut ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, să îi prezintă o schemă prin care apoi Ponta să emită o ordonanță de urgență care să indexeze pensiile. „Taloanele pentru ianuarie sunt tipărite deja din decembrie, însă cele pentru februarie se tipăresc acum, la sfârșitul lunii. Ideea este ca miercuri, în ședința de Guvern, să îmi prezinte și o notă și, dacă este cazul, și un proiect de Ordonanță de Urgență, – pentru că probabil luni va veni Parlamentul, deci e în regulă, putem deja să emitem Ordonanțe de Urgență, sunt cele cinci zile prevăzute de Constituție -, în așa fel încât indexarea pensiilor, care oricum are loc de la 1 ianuarie, să poată fi plătită la începutul lui februarie“, a spus el. Acesta a mai arătat că este vorba despre „o problemă tehnică“.
„De fiecare dată problemele tehnice omoară. Faptul că indexarea se face cu rata inflației și ținând cont de salariul mediu realizat, ori salariul mediu realizat, datele finale, le avem în octombrie de la INS. Nu avem cum să stăm până în octombrie și atunci, probabil, că trebuie să stabilim, printr-o modificare a legii, exact cei 4 la sută pe care i-am și pus în bugetul pe 2013“, a mai afirmat Ponta. Nu știe nimeni dacă fabuloșii 4% sunt prevăzuți în buget, pentru că nimeni nu a văzut proiectul de buget ci doar declarațiile populiste ale premierului Ponta, conform cărora ne va fi greu , dar ne va fi bine, așa că nu avem parte decât de o declarație de intenție. Conform declarațiilor fostei șefe a Casei Naționale de Pensii, Doina Pârcălabu, majorarea pensiilor nu se poate face în lipsa unui act normativ prin care funcționarii de la Casa de Pensii să înceapă recalcularea pensiilor după majorarea cu fantasmagoricii 4%. ?ê?£i, cum actul normativ lipsește, e greu de crezut că se va reuși recalcularea pensiilor și în consecință majorarea lor de la 1 ianuarie 2013, așa cum promisese Ponta. De altfel, întrebat ieri de ziariști pe această temă, Ponta nu a mai fost atât de sigur că pensionarii vor primii pensiile majorate pentru luna ianuarie, apreciind că „probabil“ se va aplica majorarea de 4%. Între „probabil“și „sigur“ l-a amplasat pe ministrul Liviu Voinea, pus de Ponta sa rezolve chestiunea birocratică, ignorată până acum cu desăvârșire .
Blaga: Principiul „fondurile urmează pacientul“ este din anul 2005. Nicolăescu dă o lovitură mortală
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, dă o lovitură mortală sistemului de sănătate privat prin tăierea fondurilor de la stat, arătând că aceasta reprezintă un derapaj de la reforma din sănătate.
„Am observat în ultimele zile derapaje de la o reformă din sănătate, ministrul Eugen Nicolăescu dă o lovitură mortală sistemului de sănătate privat sau intenționează să o facă, sper să se răzgândească“, a precizat Blaga.
El a adăugat că PDL cere imediat ministrului Sănătății să spună clar care este ponderea decontului către unitățile de sănătate private din totalul cheltuielilor pentru a vedea dacă acestea sunt într-adevăr 10%, adică aproape 700 de milioane de lei.
„?ê?£i chiar dacă ar fi așa, această sumă înseamnă că deja unitățile private și-au recâștigat un renume și oamenii apelează cu încredere la ele“, a adăugat Blaga.
El a întrebat cum este posibil ca persoana care nevoie de servicii medicale să nu poată să apeleze acolo unde crede de cuviință.
Blaga a adăugat că principiul „fondurile urmează pacientul“ este din anul 2005.
Nicolae Bucur