
Caracatița traficului de organe
Cinci medici sud-africani au fost trimiși în judecată pentru că făceau transplanturi ilegale de rinichi pentru cetățeni israelieni bogați, folosind organe luate de la romåni sau brazilieni săraci, informează SBS.
Alături de cei cinci, a mai fost pus sub acuzare și Richard Friedland, șeful celui mai bun spital privat din Africa de Sud, aparținånd grupului Netcare.
Procurorii spun că, la Spitalul St. Augustine din Durban, au avut loc aproape 110 operații ilegale de transplant, între 2001 și 2003. Potrivit ziarului „The Times“, citat de SBS, cetățenii israelieni care aveau nevoie de transplanturi urgente plăteau furnizorii de rinichi pentru a le găsi organele. În primă fază, rinichii erau aduși tot din Israel, dar ulterior au fost recrutați cetățeni romåni și brazilieni, ai căror rinichi erau mult mai ieftini. Israelienii care și-au donat ilegal rinichii primeau aproximativ 20.000 de dolari, în vreme ce brazilienii și romånii primeau în jur de 6.000 de dolari. În urmă cu cinci ani, poliția israeliană a încercat să-l aducă în fața legii pe liderul rețelei de medici, israelianul Ilan Perry, însă nu au reușit. În prezent, Perry a devenit martorul principal în proces, notează „The Times“. Reprezentanții Netcare au spus că nu sunt implicați în operațiile ilegale, precizånd că se vor apăra dacă vor fi chemați în fața instanței. Acuzații au de înfruntat 109 capete de acuzare, inclusiv fraudă, fals și constituirea unei rețele de crimă organizată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















