Scriitoarea Gabriela Adameșteanu va primi titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres) de la Philippe Gustin, ambasadorul Franței în România, într-o ceremonie care va avea loc vineri, de la ora 17.00, la reședința Franței din Capitală.
Recunoscut ca parte a Ordinului Național al Meritului de Charles de Gaulle, în 1965, Ordinul Artelor și Literelor recompensează cele mai importante personalități culturale ale lumii franceze, dar este acordat și cetățenilor de alte naționalități, pentru contribuții deosebite în îmbogățirea patrimoniului cultural francez, informează un comunicat de presă.
"Republica Franceză recunoaște prin acest titlu talentul doamnei Adameșteanu ca scriitoare, calitatea relațiilor pe care a știut să le construiască între Franța și România și munca depusă pentru a face literatura franceză să fie cât mai bine cunoscută în România. În 2013, doamna Adameșteanu a fost președinta de onoare a primei ediții a premiului Goncourt românesc, care a cunoscut un real succes", se mai arată în comunicatul de presă.
Gabriela Adameșteanu este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1980), precum și președintele Centrului PEN din România (2004 – 2008). Printre romanele scrise de Gabriela Adameșteanu se numără "Drumul egal al fiecărei zile", "Dimineața pierdută", "Întâlnirea", "Provizorat". A scris, de asemenea, și proză scurtă – "Dăruiește-ți o zi de vacanță", "Vară-primăvară" -, dar și publicistică, memorii – "Obsesia politicii", 1995 ("Obsession de la politique") și "Cele doua Românii", 2000 ("Les deux Roumanies"), lucrări care i-au adus articole elogioase în importante publicatii franceze, precum Le Monde, L'Express, Lire, Le Magazine Littéraire, La Quinzaine Littéraire.
De asemenea, Gabriela Adameșteanu este o cunoscută traducătoare a cărților lui Guy de Maupassant ("Pierre și Jean") și Héctor Bianciotti ("Sans la misericorde du Christ").
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















