
Senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil, ieri, inițiativa legislativă care prevede că persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obținerea permisului de conducere trebuie să fie absolvenți a cel puțin opt clase. În prezent, legislația prevede că persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obținerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească doar condițiile de vårstă, să fie apte din punct de vedere medical și să facă dovada pregătirii teoretice și practice prin cursuri organizate de unități autorizate. „La ora actuală, te duci la medic, ai o fișă medicală, te duci la instructorul auto, înveți să conduci cåt de cåt și după aceea nu te mai întreabă nimeni dacă ști să citești, dacă ști să scrii. Poți să fii și analfabet și poți obține prin diferite metode frauduloase carnet de conducere“, a spus inițiatorul legii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















