Acasă Social Și-a pus capăt zilelor în clinica în care fusese internată pentru...

Și-a pus capăt zilelor în clinica în care fusese internată pentru vindecare

DISTRIBUIȚI

O pacientă în vårstă de 72 de ani, internată la Clinica de Psihiatrie din Cluj-Napoca de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, și-a pus capăt zilelor în mansarda unității spitalicești. Directorul medical al spitalului, Cristiana Ciortea, a declarat pentru „Curentul“ că bătråna a venit, în urmă cu două zile, însoțită de „aparținători“ la unitatea medicală, unde i s-au analize și investigații psihiatrice. „Ieri (n.r. luni), femeia a venit pentru prima oară la spitalul nostru, nefiind în evidențele de la Clinica de Psihiatrie. După consult s-a luat decizia ca bătråna să fie internată, fiindu-i prescris și tratament medicamentos pe care l-a și primit“, a explicat Ciortea. Pacientei i s-a pus diagnosticul de „sindrom depresiv“.
Medicii au stabilit că femeia nu necesita internare în „secția închisă“, fiind internată într-un salon obișnuit. Potrivit Cristianei Ciortea, „astăzi (n.r. ieri), după recoltarea analizelor și pånă la servirea mesei, bătråna a urcat în mansarda clădirii, unde s-a spånzurat. La scurt timp după ce și-a pus capăt zilelor, femeia a fost găsită de personalul medical“. Directorul medical al spitalului a precizat că, „la aflarea veștii, aparținătorii au avut o atitudine normală, în sensul că nu au acuzat cadrele medicale de cele întåmplate“. Ciortea a adăugat că în acest caz a fost declanșată o anchetă internă a unității medicale, totodată fiind sesizate Poliția și Parchetul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.