Acasă Social Snowden: Franța nu a putut preveni atacurile deși are cea mai intruzivă...

Snowden: Franța nu a putut preveni atacurile deși are cea mai intruzivă lege BigBrother

DISTRIBUIȚI

Autoritățile franceze nu au putut împiedica atacurile comise la Paris la începutul lunii ianuarie în pofida uneia dintre cele mai ”intruzive” legislații din Europa privind monitorizarea comunicațiilor telefonice și electronice, a declarat miercuri fostul consultant al Agenției de Securitate Națională (NSA) din SUA Edward Snowden, informează AFP.

”Franța a adoptat anul trecut una dintre legile cele mai intruzive privind monitorizarea comunicațiilor și cu cea mai extinsă arie de aplicare din Europa, iar acest lucru nu a împiedicat atacurile”, a declarat Edward Snowden într-un interviu acordat televiziunii publice olandeze.

Edward Snowden a dezvăluit amploarea sistemului de supraveghere din SUA făcând publice documente secrete ale NSA cu ajutorul mass-media.

Parlamentul francez a adoptat definitiv la 10 decembrie 2013 Legea programării militare 2014-2019, care stabilește cadrul bugetar al apărării pentru o perioadă de șase ani. Extrem de contestat, articolul 13 al acestei legi oferă un mai mare acces serviciilor de informații interne, poliției și jandarmeriei la datele telefonice și informatice, în contextul luptei împotriva terorismului și a crimei organizate.

Edward Snowden, intervievat din Moscova, unde beneficiază de azil politic pentru a scăpa de urmărirea penală din SUA pentru spionaj, a făcut o paralelă cu Statele Unite și ”Patriot Act”—o lege controversată adoptată după atentatele de la 11 septembrie 2001.

”Monitorizarea convorbirilor telefonice nu a împiedicat atentatul de la Maratonul din Boston din aprilie 2013, cel mai grav atac de pe teritoriul american după 11 septembrie 2001”, a argumentat Snowden.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.