
?ê?£omerii din Oltenia își găsesc cel mai greu de muncă, peste 60% dintre aceștia petrecând perioade de peste 12 luni în șomaj, în timp ce, la nivel național, aproape jumătate dintre șomeri sunt în această situație, potrivit datelor Eurostat.
Locuitorii din București și Ilfov își găsesc de muncă mult mai ușor comparativ cu locuitorii din restul țării, ponderea șomerilor pe termen lung (peste 12 luni) în numărul total al șomerilor fiind la jumătate în zona Capitalei față de media națională.
La nivel național, 46,4% dintre șomeri sunt în această situație de mai mult de 12 luni, ușor sub media celor 28 de state UE, de 47,5%, potrivit datelor prezentate marți de Eurostat.
În zona București – Ilfov, șomajul pe termen lung a fost de 23,6% anul trecut, aproape la jumătate față de media națională.
Cel mai ridicat șomaj pe termen lung a fost înregistrat în zona Sud-Vest Oltenia (județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea), unde 60,8% dintre șomeri nu și-au găsit locuri de muncă de cel puțin un an.
Oltenia este urmată de regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea), cu 54,8%, Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu), cu 51,1%, Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj), cu 48,8%, Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman), cu 44,4%, Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui), cu 42,4%, respectiv Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș), cu 41,8%.
La nivelul UE, cele mai ridicate rate ale șomajului pe termen lung se găsesc în unitățile teritoriale franceze Guadelupa și Guyana (79%, respectiv 77%), urmate de Východné Slovensko, Slovacia (74,9%), iar cele mai reduse în Övre Norrland (12,4%), Mellersta Norrland (13,1%), Norra Mellansverige (16,3%), Västsverige (17,2%), Småland med öarna (17,3%) și Stockholm (17,5%), toate din Suedia.
Rata șomajului a scăzut ușor în februarie, la 7,2% din populația activă, față de 7,3% în ianuarie, fiind înregistrați 721.000 de șomeri, potrivit datelor anunțate de Institutul Național de Statistică.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















