Unul dintre participanții la sărbătoarea romilor de la Costești a fost ridicat de jandarmi întrucât avea asupra sa un pistol cu bile de cauciuc, pe care îl purta la brâu, în timp ce dansa alături de lăutari.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea, Liviu Iordache, bărbatul, care avea asupra sa o armă neletală, respectiv un pistol cu bile de cauciuc, a fost ridicat de jandarmi, fiind preluat de polițiști.
„Bărbatul a fost dus de către jandarmi și polițiști la locul unde se afla mașina oamenilor legii. Se numește Gheorghe Stănescu, are 30 de ani și este din comuna Osica de Jus din județul Olt. El a fost ridicat de polițiști în timp ce dansa și se pregătea să facă o dedicație muzicală. O parte dintre persoanele cu care venise au vociferat în momentul în care bărbatul a fost preluat și dus la mașinile Poliției și Jandarmeriei pentru cercetări, dar nu s-a întâmplat nimic deosebit, nu au fost acte de violență, iar ulterior prietenii acestuia s-au liniștit“, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea.
Conform sursei citate, bărbatul le-a spus oamenilor legii că nu știa că nu are voie să dețină arme în locuri publice.
Câteva mii de romi din toată țara au venit, ieri, la Costești, pentru a sărbători Ziua Națională a Romilor, o manifestare devenită tradiție de peste două decenii de Sfânta Maria Mică, ce începe la Mănăstirea Bistrița cu slujbă religioasă și rugăciuni la moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul.
După rugăciunea și slujba religioasă de la mănăstire, romii căldărari, argintari și gaborii care sărbătoresc ziua de Sfânta Maria Mică au mers în poiana din Costești, județul Vâlcea, unde își etalează bogățiile: mașini de lux, salbe de aur, inele, ghiuluri și lanțuri din metale prețioase și întâind o masă mare, cu sărmăluțe, cârnați la ceaun, friptură la proțap, dar și cu vin, țuică și fructe.
La manifestările de la Costești participă aproximativ 3.500 de persoane.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















