Două tinere care s-au rătăcit în stațiunea montană Părâng, în timp ce se dădeau cu săniile, au fost recuperate de jandarmii montani la scurt timp după ce li s-a sesizat dispariția.
Jandarmii montani din cadrul Postului Părâng au fost sesizați sâmbătă, în jurul orei 14:30, printr-un apel la numărul de urgență 112, de către un turist, care cobora din stațiunea montană cu placa de snowboard, cu privire la faptul că a găsit doua fete care s-au rătăcit.
Jandarmii montani s-au deplasat în zona indicată, au preluat tinerele și le-au condus la baza telescaunului, unde se afla tatăl uneia dintre ele.
Cele doua fete, în vârstă de 13 ani, domiciliate în municipiul Petroșani, au urcat în stațiune cu telescaunul și intenționau să coboare cu săniile.
Din cauza ceții dense, tinerele au părăsit drumul și s-au rătăcit în zona pârtiei Poiana.
În momentul în care au fost găsite, fetele se aflau la aproximativ 500 metri fata de traseul pe care doreau să coboare.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















