Acasă Social UDMR interzice statuia lui EMINESCU în CAREI

UDMR interzice statuia lui EMINESCU în CAREI

DISTRIBUIȚI

Pe zi ce trece , e tot mai greu pentru membrii UDMR Carei împreună cu preşedintele lor , primarul Kovacs Jeno, să disimuleze dorinţa de a convieţui civilizat în oraşul multietnic CAREI. Din reflex  poate sau doar  din şovinism, se opun oricărui proiect care vine din partea consilierilor români, mai ales când este vorba despre amplasare de busturi ale personalităţilor româneşti atât locale cât şi nationale. Consilierii UDMR au votat la şedinta CL, împotriva amplasării în Carei a bustului lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României, informează buletindecarei.ro
Proiectul de hotărâre privind aprobarea  amplasării  bustului scriitoarei Otilia Marchiş în Carei, C-lea 1 Decembrie 1918, în apropierea bustului scriitoarei Kaffka Margit, prietena sa din copilarie si adolescenta, a fost amânat pentru o  dată viitoare pentru ca să fie specificat materialul din care va fi realizat şi schiţa finală. Gogriţa e pentru cine nu ştie că există realizat de aproape un an bustul regelui Frrdinand şi încă UDMR nu a fost deacord cu amplasarea sa în oraşul în care şi românii plătesc taxe şi impozite.

Desi consilierii initiatori au specificat ca bustul va fi din bronz si va fi de aceiasi marime ca cel al scriitoarei Kafka Margit,  consilierii majoritari au fost de neînduplecat. Nu acelasi lucru s-a întâmplat la amplasarea bustului grofului Karolyi,  unde nu a fost necesară în momentul aprobării nici schiţa si nici materialul din care va fi realizat. Aceste solicitări sunt  rezervate şi necesare doar în cazul consilierilor români din municipiul Carei!

Consiliera Venig a afirmat chiar că nu a reusit să identifice locul amplasării din schiţa prezentată desi acesta era marcat cu un pătrat. Integral la Buletindecarei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.