Acasă Social Ultimatum al sindicaliștilor din ANAF

Ultimatum al sindicaliștilor din ANAF

DISTRIBUIȚI

Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe solicită, în mod ferm, renunțarea la proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor vacante la nivelul Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate, din următoarele motive:
1) În Parlamentul României, la Camera Deputaților, există un proiect de lege pentru modificarea structurii organizatorice a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar reducerea posturilor vacante înaintea adoptării acestei legi ar produce perturbări majore ale activității de colectare a veniturilor la bugetul statului.
2) Ministerul Finanțelor Publice nu s-a pronunțat încă cu privire la textul proiectului de lege privind reorganizarea ANAF, în consecință nu s-a făcut nicio analiză serioasă referitoare la efectele acestei măsuri și în privința posturilor necesare pentru buna funcționare a instituției.
Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe condamnă amatorismul cu care Ministerul Finanțelor Publice își tratează proprii angajați.
Acordul pe care conducerea Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe l-a făcut cu ministrul finanțelor publice, domnul Eugen Teodorovici, nu a vizat nicidecum reorganizarea sistemului și reducerea de posturi. Acest acord presupunea:
Analiza necesarului de personal la nivel național
Analiza plecărilor naturale din sistem (pensionare, migrări ale personalului, etc)
Îmbunătățirea sistemului informatic (în prezent sunt necesare 45 de minute pentru a finaliza o lucrare cu actualele calculatoare și softuri)
Alocarea fondurilor pentru achiziționarea mijloacelor materiale necesare desfășurării activității curente
Pe cale de consecință, Biroul Executiv a hotărât demararea procedurilor pentru declanșarea acțiunilor de protest la nivel național, cu consecințe grave în următoarea perioadă.
Salariații fiscului din România nu doresc să afecteze activitățile desfășurate cu ocazia centenarului, însă un astfel de tratament din partea conducerii ministerului finanțelor publice îi obligă să demareze de urgență acțiuni de protest la nivel național, care pot degenera în greve spontane, necontrolabile de către organizația noastră.

1 COMENTARIU

  1. nenea din poza pres de sindicat si abonat la televiziune, spune-ne si noua ce era ” tulumba ” aia cu care alerga basecu dupa matale prin oras , acum ca nu mai e presedinte cred ca nu-ti da pace , sta cu „tulumba ” la poarta matale , nu te sperii !!!.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.