
Un orădean este nevoit să doarmă cu un corset de plastic și să supraviețuiască dintr-o pensie de handicapat, după ce mai bine de trei ani a trăit cu o lamă de bisturiu uitată de medici în corp în timpul unei operații. Ionel Nistor, în vårstă de 54 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală, în anul 2004, la o clinică din Cluj. Operația a fost necesară din cauza unei infecții la coloană. Durerile nu îi dădeau, însă, pace. După trei ani de la operație, adică în anul 2007, a aflat și de unde provin aceste dureri. Medicii uitaseră un bisturiu în corpul lui. Orădeanul l-a dat în judecată pe medicul care l-a operat, cerånd despăgubiri de 400.000 de euro. Ionel Nistor a depus o plångere și la Colegiul Medicilor. Și acum procesul este pe rol în instanță. Colegiul Medicilor l-a găsit nevinovat pe medicul chirurg Florin Ștefan, care l-a operat în anul 2004 pe Ionel Nistror. Chirurgul a găsit și o scuză pentru ceea ce i-a făcut pacientului. „Lama de 4,5 centimetri nu a stat într-o zonă vitală, iar fragmentul a fost descoperit la distanță de orice structură vitală sau nervoasă și local nu prezenta aspect inflamator“, a spus chirurgul Florin Ștefan.
Cum orădeanul nu crede că își va găsi dreptatea în justiția din Romånia, a decis să dea statul romån în judecată la Curtea Internațională de Justiție de la Haga.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















