Acasă Social Universitati in franciza

Universitati in franciza

DISTRIBUIȚI

Recent, Ministerul Educatiei si Cercetarii a lansat in dezbatere un proiect de hotarare prin care se doreste reglemetarea metodologiei-cadru de organizare a programelor de studii integrate, oferite de doua sau mai multe universitati, si care conduc la obtinerea de diplome comune acelor institutii de invatamant superior, indiferent daca sunt interne, externe sau mixte.

Viitoarea hotarare vine in completarea Legii 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.

Potrivit propunerii legislative, institutiile de invatamant superior din strainatate vor putea organiza filiale si programe de studii in tara noastra prin acordarea de francize unor universitati romanesti.

De asemenea, proiectul prevede ca institutiile de invatamant superior romanesti impreuna cu universitati din alte tari sa poata initia si sustine, ca extensiuni in strainatate, filiale si programe de studii. Totodata, doua sau mai multe universitati romanesti si straine vor avea posibilitatea sa ofere programe de studii integrate la sfarsitul carora absolventii vor primi cate o diploma de la fiecare institutie partenera, dar foaia matricola se elibereaza numai de catre universitatea la care au fost inmatriculati.

Programele de studii din ultima categorie vor putea fi organizate la toate cele trei cicluri universitare, respectiv licenta, masterat si doctorat. Pentru celelalte doua categorii, programele de studii sunt reglementate de norme proprii. Astfel de programe de studii vor putea fi organizate de universitatile acreditate, atat de stat, cat si private.

In cadrul programelor de studii integrate predarea poate fi modulara sau sub forma unor stagii de pregatire intr-una din universitati.

Finalizarea acestui gen de studii trebuie sa conduca la o specializare acceptata legal in tarile din care provin universitatile in cauza. Aceasta presupune ca planul de invatamant al specializarii respective sa fie convenit de comun acord de parti si sa fie aprobat potrivit legislatiei educationale din tarile de provenienta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.