Acasă Social Vaccinul anti-COVID 19 nu poate să genereze boala

Vaccinul anti-COVID 19 nu poate să genereze boala

DISTRIBUIȚI

Directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”, Simin Aysel Florescu, medic primar de boli infectioase, a declarat luni că vaccinul anti-COVID-19 nu poate să producă o infecţie sau să „genereze boala”.

„Vaccinul nu poate să genereze boala. Mai ales acest tip de vaccin este, prin felul în care este constituit, preparat, sintetizat, nu are cum să producă boală, pentru că el conţine practic doar reţeta pentru producerea de anticorpi. Nu conţine nici măcar un fragment viral, nici inactivat, nici atenuat şi nici măcar o proteină specifică derivată direct din virus, ci conţine practic numai reţeta de producere a proteinei de suprafaţă (…) generează la rândul ei anticorpi şi aceşti anticorpi ne feresc de o viitoare infecţie. Nu are cum să producă acest vaccin o infecţie”, a spus medicul, la o dezbatere organizată de Colegiul Medicilor România, în parteneriat cu TVR.

Preşedintele CMR, Daniel Coriu, a afirmat că se pot vaccina şi persoanele cu boli hematologice maligne, însă momentul vaccinării trebuie decis împreună cu medicul hematolog curant.

„Da. Se pot vaccina. Care sunt bolile hematologice maligne? Sunt multe: limfoamele, mielomul multiplu, sindromul mielodispalzic, leucemii acute, leucemii cronice. Un răspuns bun la vaccinare presupune un sistem imun foarte bun. Pentru pacienţii hematologici lucrurile nu stau chiar aşa. Există o imunodeficienţă legată de boală. Aproape toate bolile hematologice maligne au o imunodeficienţă, pentru că ele sunt boli ale sistemului imun. (…) Sistemul imun natural este defect. (…) A doua problemă este legată de terapie, care din nou vine ca un factor adiţional şi loveşte în sistemul imun al pacientului. Vaccinarea trebuie să o facem la toţi, dar momentul vaccinării este foarte important şi acest lucru trebuie decis împreună cu medicul hematolog curant”, a explicat Coriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.