Acasă Social Vremea: caniculă, ploi torențiale și vijelii!

Vremea: caniculă, ploi torențiale și vijelii!

DISTRIBUIȚI

Vremea își face de cap pe teritoriul Romåniei. Caniculă, ploi torențiale și vijelii. Meteorologii emit pentru unele județe ale țării atenționare cod galben de caniculă, iar pentru altele – atenționare cod galben de ploi și vijelii. Ieri, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme rea pentru Capitală și 19 județe din jumătatea de est a țării. Astfel, de duminică (n.r. ieri), orele 15.00, pånă luni, ora 03.00, în București și în județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dåmbovița, Argeș, Prahova, Buzău, Brașov, Covasna, Harghita, Vrancea, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș erau așteptate ploi torențiale însoțite de vijelii și, izolat, grindină. Pe parcursul zilei de ieri, în Dobrogea, local în Muntenia și în Moldova vremea a fost caniculară, iar  după-amiaza indicele de confort termic a depășit pragul critic de 80. În unele zone temperaturile maxime au atins 35 de grade Celsius. În schimb, la primele ore ale dimineții, la Vårful Omu s-au înregistrat… 9 grade Celsius. Potrivit meteorologilor, este posibil ca în cursul nopților de marți, 10 august, și miercuri, 11 august, tot aici să se înregistreze temperaturi de 2-3 grade Celsius.
În noaptea de såmbătă spre duminică, aproximativ 390 de gospodării și locuințe din județul Harghita au fost inundate, iar zece localități au rămas fără energie electrică. În comuna Feliceni, pereții exteriori ai unei case s-au prăbușit peste rețeaua de alimentare cu gaz. Distrigaz au întrerupt furnizarea gazului la casele din vecinătate pentru a preveni producerea unor incidente. În urma ploilor torențiale de såmbătă seara, șapte localități din județul Sălaj au rămas fără energie electrică. Aproximativ 165 de gospodării au fost afectate de inundații, iar Drumul Județean 108 G a fost blocat, traficul rutier între județele Sălaj și Cluj fiind deviat. În comuna Copalnic Mănăștur, situată în județul Maramureș, viitura a afectat două poduri și a rupt o conductă de gaze. În județul Alba, în urma precipitațiilor căzute la sfårșitul săptămånii au fost inundate 280 de case și anexe gospodărești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.