Home Special Apel catre presa si societatea din dreapta Prutului

Apel catre presa si societatea din dreapta Prutului

DISTRIBUIŢI


-Traiasca si-nfloreasca Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca-, -Romania-, -Unica salvare – Romania Mare-, -Noi suntem romani-, -Romania, nu uita, Basarabia-i a ta!-…

Incepand cu anul 1989, la Chisinau, se striga sloganuri unioniste. S-a strigat apoi la grevele studentesti din 1995 si iata, din nou, in 2002. Ce face Romania in acest timp? Ce face presa din Romania? Ce face societatea din Romania? Cel mult intreaba pe cate un basarabean ajuns prin Bucuresti -de ce nu va uniti, ba, cu noi?-.

Dintr-o societate plina de orgolii se gaseste doar un Vadim Tudor care sa vorbeasca de Unire. Unde sunt oamenii de forta, intelectualii de forta, ziaristii de forta care sa o faca intr-un mod cult si rational? Sunt?

Bineinteles, Rusia detine un control enorm in Republica Moldova. Economic si spiritual. Bineinteles, Rusia va invinui Romania de incitarea spiritelor la Chisinau. Va invinui, iar Romania se va dezbaiera abil, in fata europenilor, de frati.

Se pune in acest moment problema dreptului de a fi numit roman. Sa fie mai in drept de a purta acest nume -smecherasii de dupa blocuri- si senatorii bucuresteni sau studentii protestatari din Chisinau care poarta pe frunte panglici cu inscriptia -roman basarabean- si profesorii basarabeni care-si risca locul de munca pledand pentru -Istoria Romanilor-?

A fi cineva inseamna a apara valorile esentiale care te determina. Romanii din dreapta Prutului ce apara?

De la inceputul anilor *90, Romania a trimis la Chisinau, mai mult sau mai putin regulat, cateva vagoane de carte, insotite uneori de doi-trei artisti care vorbesc frumos. S-au dat si se mai dau burse de studii. Nu acordate in mod controlat, ci date, aruncate a -na-va niste burse si nu ziceti ca nu va suntem frati!-, iar dupa ce toti netotii si mancurtii din Basarabia au trecut Prutul, am si fost categorisiti (noi, basarabenii) in toate felurile.

In tot acest timp, cate lucruri le-au fost spuse romanilor din dreapta Prutului despre romanii basarabeni?

Cate ziare, posturi de radio si tv si-au deschis filiale la Chisinau? Exista detalii financiare care fac asa ceva dificil de realizat? Cat de dificil este sa fii roman?

Si tot despre presa. Cand in mass-media bucuresteana se vorbeste de Chisinau, se vorbeste de fapt despre Iurie Rosca si partidul sau crestin-democrat. E o metoda de evitare a subiectului celorlalti romani basarabeni?

In cele din urma: exista in Romania cineva care sa citeasca acest mesaj?

Andrei din Banat ([email protected])

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.