Acasă Sport Danezii nu pot scapa de cosmarul lui -a fi sau a nu...

Danezii nu pot scapa de cosmarul lui -a fi sau a nu fi-

DISTRIBUIȚI

Cea de-a doua aparitie a Senegalului la aceasta editie a Cupei Mondiale a fost asteptata cu un justificat interes, victoria din meciul cu Franta ramanand un punct de reper al competitei. De-asta data, africanii nu mai detineau avantajul surprizei, danezii fiind avertizati de esecul campioanei en-titre si pregatiti sa-si ia masuri de siguranta. Scandinavii se aratau doar intaratati de tupeul africanilor, care sustineau in presa ca nu se tem de Tomasson et comp. si era de asteptat sa le dea raspunsul pe gazon. Meciul capatase statut de derby, unul imprevizibil inaintea competitiei, si echipa care ar fi obtinut succesul in aceasta intalnire ar fi fost ca si calificata in optimi. Pe gazon, ciocolatiii au zburdat iarasi si au facut legea. Desi au marcat primii, dintr-un penalty, fotbalistii lui Olsen nu au fost vioara-ntai, deoarece raidurile senegaleze i-au silit sa stea mai mult in defensiva. Viteza, dublata de o tehnica remarcabila au constituit atuurile africanilor, al caror stil de joc a fost exact ceea ce nu convine team-ului pregatit de Morten Olsen. Egalarea, din debutul mitanului secund, a cazut aproape firesc, apoi ocaziile de gol au fost tot la poarta lui Sorensen, Diao, Fadiga, Diouf si Bouba Diop avand in bocanc un 2-1 care nu ar fi mirat pe nimeni. Chiar si dupa eliminarea lui Diao, senegalezii nu au renuntat la atac, dar acest lucru era sa-i coste, Tommason ratand incredibil dintr-o situatie excelenta. Rezultatul de egalitate nu poate multumi pe nimeni, ambele formatii fiind in continuare apasate de grija lui -a fi sau anu fi-… in optimile de finala.

Omul meciului: SALIF DIAO

Alegerea noastra poate fi contestata, deoarece Diao a vazut cartonasul rosu si si-a lasat echipa cu un om mai putin pe final de meci. Preferinta are ca explicatie faptul ca africanul a fost pe tot terenul si i-a dat serioase batai de cap lui Lursen, in tentativa de a-l anihila. Autor al golului ce a adus punctul Senegalului, Diao beneficiaza de o viteza deosebita si de o detenta impresionanta. Acest lucru l-au vazut si emisarii lui Liverpool, care au si inceput demersurile pentru achizitionarea lui, Sedan (clubul la care joaca acum) aratandu-se dispus sa-l cedeze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.