Despre aspiratoarele-robot se poate spune că sunt deja demodate, marile companii de electrocasnice venind pe zi ce trece cu idei care de care mai inovative. Ultima găselniţă a celor de la Samsung este aspiratorul care poate fi comandat să-şi facă treaba nici mai mult, nici mai puţin decat prin telefon, de la zeci de kilometri distanţă. Reprezentanţii companiei Samsung au anunţat recent lansarea a două noi modele de aspiratoare, VC-RS60 and VC-RS60H, care nu numai că îşi fac bine treaba, dar îi vin de hac şi… soacrei care-şi anunţă vizita inoportun, tocmai atunci cand casa ta -e dată peste cap-, iar tu nu eşti acasă sau eşti, dar nu poţi aduna lucrurile aruncate peste tot şi -mătura- în acelaşi timp.
Cu ajutorul telefonului mobil, conectat la aparat prin senzori, noul model de aspirator poate fi comandat printr-o simplă apăsare a unui buton, iar pană la întoarcerea acasă cu musafirul nepoftit, casa va străluci… de curăţenie. În plus, aparatele se pot încărca singure, atunci cand nivelul acumulatorului scade sub 20%. Deocamdată, Samsung a anunţat lansarea lor doar pe piaţa coreeană, însă cel mai probabil vor pătrunde peste tot în lume. Compania producătoare nu s-a pronunţat încă asupra preţului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















