Home Special Capitala turismului s-a mutat la Brasov

Capitala turismului s-a mutat la Brasov

DISTRIBUIŢI

In aceste zile, cei mai priceputi mesteri populari din tara s-au intalnit la Brasov, pentru a pune in valoare obiectele traditionale si specificul satelor romanesti, la doua targuri organizate in cadrul Festivalului -Cerbul de Aur-. Cele doua manifestari, Targul de Turism si cel al Mesterilor Populari, sunt organizate de Prefectura Brasov in parteneriat cu Ministerul Turismului, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) si Agentia Nationala de Turism Rural Ecologic si Cultural (ANTREC) si se desfasoara pe aleea pietonala a Parcului -Nicolae Titulescu-. -Incercam sa punem in valoare, in acest cadru, ceea ce este specific mai ales zonelor Bran si Moeciu, unde in ultimul an s-au dezvoltat in numar foarte mare pensiunile agroturistice. Dorim sa promovam totodata mestesugurile rurale si un artizanat autentic, iar vizitatorii sa cunoasca potentialul turistic al Brasovului-, a afirmat prefectul Otilian Neagoe. Vizitatorii targurilor au la dispozitie o oferta bogata si foarte variata de pliante, dar pot afla direct de la proprietarii de pensiuni unde isi pot petrece o vacanta intr-un ambient rural deosebit. Pe langa ofertele turistice, vizitatorii targului pot alege dintr-o varietate de obiecte traditionale, lucrate cu mult mestesug. Fiecare mester popular atrage atentia prin frumusetea lucrurilor carora le-a dat nastere, fie ca e vorba de obiecte sculptate in lemn, vase de ceramica sau instrumente populare. Mesterii au venit din toate colturile tarii, de la Onesti, Botosani, Baia Mare, Campulung-Muscel, Sibiu, Bran, Moeciu etc. Ochiul trecatorului e incantat de maiestria olarilor, a maestrilor in ceramica figurativa, de picturile pe lemn sau sticla ori de alte obiecte reprezentative, etalate pe tarabele mesterilor veniti la targ. Printre obiectele traditionale romanesti si-au facut loc si obiecte din arta africana, realizate din lemn de abanos. Un punct de atractie este Coloana Ingerilor Melancoliei (foto), realizata de artistul Constantin Milea Sandru. El a sculptat aceasta coloana in patru ani, in perioada 1995-1999, si isi doreste sa realizeze o noua Coloana a Infinitului, ca omagiu adus lui Brancusi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.