Dinosaurii pitici din Hațeg au „inventat” incubatorul geotermal

Hațeg, țara de baștină a misterioșilor dinosauri pitici continuă și azi să le ofere savanților surprize științifice cu totul remarcabile, noi ferestre deschise către trecurul îndepărtat al planetei. Surprize care ies la iveală chiar și acum, la mai bine de un veac de când, pe la sfârșitul secolului XIX, baronul Francisc Nopcsa, paleontolog  și aventurier, a început să studieze straniile ciolane descoperite pe una dintre moșiile familiei sale. De curând, un colectiv româno-anericano-belgian a reușit să demonstreze că, departe de a fi niște bestii stupide, așa cum ni le închipuim noi de obicei, dinosaurii care au trăit cândva pe meleagurile noastre au „inventat“ incubatorul, pe care noi oa­menii l-am născocit abia în ultimul timp.

Piticii din insula de altădată

„Tunelul timpului“ din Hațeg a fost deschis cândva, prin 1895, când tânârul baron Nopcsa, aflat la sutudii la Viena a primit de la sora lui niște oase ciudate, care păreau extrem de vechi, ieșite la lumina zilei de prin râpele de pe o moșie a familiei, aflată în ținutul Hațegului. Pasionat de paleontologie, el și-a dedicat o bună parte a vieții studierii acelor relicve străvechi. Derulate  într-o perioadă de avânt a paleontologiei, cercetările lui Nopcsa au scos la lumină foarte multe fosile de dinosauri. Relicvele găsite de el în anii de la începutul secolului XX semănau cu altele, care fuseseră descoperite, deja, în alte zone ale lumii. Este vorba despre dinosauri ierbivori și carnivori care aveau o caracteristică specifică: erau cu mult mai mici decât ,,verii,, lor are au trăit, cândva, pe alte meleaguri ale planetei. Ulterior, Nopcsa a studiat ani la rând ciolanele descoperite în Hațeg și în alte câteva zone apropiate, le-a clasificat și, pornind de la ele, a identificat niște specii noi pe care le-a și ,„botezat“. Tot el a fost și cel care a explicat, pentru prima dată, dimensiunile reduse ale dinosaurilor din Hațeg prin fenomenul de „nanism insular“, care constă în reducerea dimensiunilor corporale ale unor animale care, trăind pe o insulă  relativ mică, se adaptează la cantitatea redusă de hrană disponibilă prin reducerea mărimii corpului. Într-o perioadă în care, la fel ca și acum, politicienii se tot întreabă dacă ungurii sau românii au fost primii venți în Ardeal, Nopcsa a dat un răspuns specific științei pe care o slujea: primii locuitori ai Ardealului nu au fost nici dacii, nici românii și nici ungurii, ci….dinosaurii! Dinosauri pe care el i-a ,,botezat,, în conformitate cu această realitate. Astfel, de la Nocsa și cei care l-au urmat de atunci încoace, lumea științifică a omologat, oficial, niște nume ciudate, precum ,,Magyarosaurus dacus,, ori „Zalmoxes“ care practic împăcau și capra și varza.  Apoi, vremea a trecut, au urmat războaiele mondiale, când lumea a avut de rezolvat probleme mult mai importante decât dinosaurii din Hațeg. Ei au revenit în atenția savanților abia pe la mijlocul anilor 70 când cercetările pe aceste meleaguri au fost reluate. Prăbușirea unui mal a scos, atunci, la iveală niște vestigii cu totul deosebite: zeci de ouă care păreau a dovedi că anumite locuri din zonă au fost un soi de ,,creșă,“ frecventată în mod constant de către dinosaurii care au trăit pe aceste meleaguri în urmă cu aproape 70 de milioane de ani. Odată aduse în labora­toarele de specialitate, acestea au ajutat la clarificarea unor amănunte deosebit de interesante legate de viața de zi cu zi a dinosaurilor.

Arhipelagul Hațeg

Oamenii de știință știu de mult timp, că la sfârșitul Cretaciculului, către epoca în care dinosaurii aveau să dispară definitiv de pe fața Pământului, teritoriul ocupat de Europa de azi era fragmentat într-o  mulțime de insule de diferite dimensiuni, Hațegul fiind una dintre ele. „Băștinașii“ care hălăduiau pe aici în urmă cu circa 70 de milioane de ani erau diverse specii de dinosauri, atât ierbivori cât și carnivori. Din când în când, acolo mai poposeau și câte un imens  pterosaur , uriașă reptilele zburătoare despre care savanții spun că, practic, puteau să stea în aer zile și săptămâni la rînd, timp în care, ajutat și de curenții de aer, puteau să parcurgă distanțe imense. În urmă cu vreo câțiva ani, s-au descoperit relicvele unuia dintre aceștia, pe care savanții l-au numit „Hatzegopteryx“, un uriaș care, pe atunci când viețuia avea o anvergură a aripilor de peste 12 metri. Dar acești zburători solitari erau doar niște musafiri care, probabil că nu ajungeau decât rareori Arhipelagul Hațeg. Ceilalți „localnici“ nu aveau de ales și trebuiau să se mulțu-mească cu ceea ce le puteau oferi insulele pe care existau, poate de milioane de ani, timp îndeajuns de lung încât ei să-și reducă drastic dimensiunile corporale. Dar, într-un univers al liliputanilor, toată lumea este mulțu­mită de „fizicul“ său. Motiv pentru care „piticii“ din Hațeg au și prosperat aici de-a lungul milioanelor de ani.  

O echipă internațională

De când au fost descoperite, ouăle fosilizate de dinosaur din Hațeg au fost studiate din foarte multe puncte de vedere.  Aproape sferice ca formă, acestea au preluat culoarea, de obicei roșiatică, a rocilor  în care s-au conservat și adeseori sunt ușor deformate datorită presiunilor la care au fost supuse de-a lungul timpului. După ce sunt curățate în laboratoarele specialiștilor, ele scot la iveală o coajă poroasă, oarecum asemănătoare cu cea a ouălelor de struț din zilele noastre.
Analiza atentă a rocilor din diversele locuri din Hațeg unde s-au găsit aceste  ouă străvechi arată că, în urmă cu aproximtiv 70 de milioane de ani, „creșa“ dinosaurilor se afla pe malurile nisipoase ale unor râuri de mult dispărute. Iar ouăle fosilizate s-au păstrat doar pentru că au fost acoperite brusc de mâl, în urma unor inundații locale. De fapt, specialiștii afirmă că, Hațegul este una dintre rarele zone unde s-au conservat, în condiții deosebit de bune, cele mai multe „cuiburi“ cu ouă de dinosaur.
În ultimii câțiva ani, o dată cu descoperirea unor noi locuri, până atunci neștiute, bogate în ouă depuse de dinosaurii pitici din Hațeg, acestea  au fost studiate de către o echipă internațională de paleontologi din care, alături de Vlad Codrea, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj au mai făcut parte cercetători paleontologi de notorietate precum Gerald Grellet-Tinner, de la Field Museum Chicago-SUA, Thiery Smith și Anelise Folie, de la Institutul Regal de ?ê?£tiințele naturii Bruxelles-Belgia, și Alessandra Higa de la Oglala Lakota College-SUA, care și-au publicat în cursul acestei luni, rezultatele cercetărilor în prestigiosa revistă PLOS One.  
Utilizând cea mai modernă și precisă aparatură din câteva laboratoare celebre din străinătate, savanții au descoperit că dinosaurii noștri pitici sunt cei care au inventat… „incubatorul“ geotermal. Încă de la început, cercetând cu atenție ouăle scoase la lumina zilei în diferite locuri din Hațeg specialiștii au aflat că ele aparțin unor specii diverse, care le depuneau generații la rând, cam în aceași zonă, căreia le rămâneau fideli. Sau altfel spus, deveniți adulți, foștii pui reveneau să-și depună ouăle în locurile lor de baștină, acolo unde văzuseră, și ei, lumina zilei. O a doua descoperire a rezultat din analiza comparată a dimensiunilor pe care le aveau ouăle „piticilor“ din Hațeg cu cele ale „verilor“ uriași. Veri care au trăit, cândva, pe străvechile uscaturi din care s-au separat actualele continente, de la Asia până la Americile de azi. După cum se știe deja de mult timp, dinosaurii pitici din Hațeg aveau rude de dimensiuni normale, care au trăit pe continentele Terrei de acum 65-70 de milioane de ani. Fenomenul de „nanism insular“ care s-a manifestat în Hațeg a fost o adaptare la resursele restrânse de hrană pe care le putea oferi spațiul limitat de aici. Savanții au descoperit că ,,nanismul,, nu s-a maniferstat însă și în ceea ce privește dimensiunea ouălelor de aici, ouă care sunt la fel de mari precum acelea depuse pe alte meleaguri de reprezen­tanții unor specii înrudite de dinosauri. Ceea ce este însă specific celor  din Hațeg este că aceștia depuneau mai puține ouă decât verii lor continentali. Iar asta aproape că ar putea fi considerată un fel aparte de ,,politică demografică“:  în lipsa unor prădători de talia teribilului T.rex care să „regleze“ numărul de indivizi, ierbivorele insulare devenite prea numeroase ar fi epuizat rapid resursele de hrană prezente în acel spațiu restrâns. Iar asta ar fi declanșat un catastrofal efect al domi­noului care ar fi adus cu el înfometarea și apoi dispariția tuturor.

Căldura geotermală

Marea surpriză oferită de ouăle dinosaurilor pitici din Hațeg a apărut însă abia atunci când cojile lor au fost examinate la microscopul electronic iar structurile lor chimice analizate cu unele dintre cele mai  performante  spectro­metre. Prima ciudățenie identificată de cercetători a fost prezența în secțiunea cojii de ou a unor canale în formă de „Y“,  canale care alcătuiau o rețea deosebit de complexă care lega mediul exterior cu interiorul în care se producea miracolul formării unui embrion de dinosaur. Iar prezența acestor canale demonstra că, departe de a fi aruncate la întâmplare, ouăle erau depuse într-un mediu deosebit de favorabil, umed și cald, cu o temperatură constantă. Iar analizele microscopice ale structurii cojilor de ouă au pus în evidență prezența unor embrioni  care încă nu apucaseră să-și formeze scheletul.  În plus, analiza chimică a unor eșantioane de coji a indicat, pentru prima dată de când savanții studiază relicvele din Hațeg, prezența pali­gorskitului,  un mineral care se formează în ceea ce ei numesc „arii anormale geotermic, hidromineralizate“, sau spus pe limba noastră a profanilor, în apropierea unor izvoare cu apă caldă. În plus, analiza chimică a eșantioanelor de rocă recoltate din zona străvechilor cuiburi au dus la identificarea unor cantități sporite de stronțiu și bariu, elemente specifice  unor zone geotermale active. Iar aceste zone ar fi putut avea o legătură, ce-i drept, destul de îndepărtată, cu vulcanii care au existat în acele vremuri în vecinătate. „Stronțiu, bariu, arii hidromineralizate“, iată doar câteva cuvinte din limba „păsărească“ vorbită de savanții zilelor noastre! Cuvinte de care străvechii dinosauri, cu siguranță, habar n-aveau. Cu toate astea, ei au reușit să folosească în avantajul lor fenomenele terestre care se ascund în spatele avestor vorbe meșteșugite. Alese cândva cu grijă, locurile studiate acum de savanții noștri sunt exact acelea care, oferindu-le o temperatură mai ridicată dar constantă, au fost, poate vreme de multe mii de ani, „incubatoarele geotermale“ pe care le-au „inventat“ dinosaurii pitici din Hațeg.

Vasile Surcel