Home Special Galileo – sistemul european de pozitionare prin satelit

Galileo – sistemul european de pozitionare prin satelit

DISTRIBUIŢI

Ambitiosul sistem global de pozitionare prin satelit, la care Europa se gandeste de ceva vreme, ar putea sa nu functioneze niciodata. Proiectul, denumit Galileo, consta in pozitionarea pe orbita terestra, pana in 2007, a 30 de sateliti, la o inaltime de 23.000 de kilometri de Pamant. Conceput pentru a rivaliza sistemele similare deja operationale, GPS – american, si GLONASS – rus, Galileo este din ce in ce mai necesar. Companiile care vor sa-si supravegheze autovehiculele sau personalul, telefoanele mobile care au incorporate un sistem de localizare si care au inceput deja sa apara pe piata, companiile aeriene sau navale care ar avea astfel date mai precise pentru a putea controla mai eficient traficul, toate acestea si multe alte institutii au nevoie de un sistem global de pozitionare prin satelit. Iar Europa ar avea numai beneficii daca si-ar dezvolta un astfel de sistem, propriu. Intregul proiect implica insa costuri uriase. Este nevoie de 450 milioane de euro doar pentru demararea proiectului, intregul program fiind estimat la cel putin trei miliarde de euro. In plus, daca satelitii ajung in spatiu, functionarea si intretinerea lor va costa 220 milioane de euro anual. Uniunea Europeana a acceptat, in principiu, sa sustina programul, inaintat de cei 15 ministri ai transporturilor si o decizie in acest sens ar urma sa fie luata la summit-ul de la Laeken, vineri si sambata. Este nevoie de un vot unanim, iar Marea Britanie, Olanda si Germania au pus deja problema costurilor uriase si a beneficiilor care sunt prea indepartate. Franta si Italia sunt sustinatorii cei mai ardenti ai proiectului, industriile lor aerospatiale avand numai de castigat. Indraznetul Galileo este in pericol de a muri chiar inainte de a se naste, cu atat mai mult cu cat comisarul european al transporturilor, Loyola de Palacio, a amenintat ca va renunta definitiv la proiect daca nu se ajunge la o intelegere pana la sfarsitul acestui an.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.