Home Special Greva de la GM a fost solutionata

Greva de la GM a fost solutionata

DISTRIBUIŢI

General Motors (GM) şi sindicatul United Auto Workers (UAW) au ajuns la un acord asupra unui nou contract de muncă, care include înfiinţarea unui fond pentru asistenţă medicală, punand astfel capăt grevei generale la care au participat 73.000 de angajaţi ai grupului auto american, transmite Reuters.

Preşedintele UAW, Ron Gettelfinger, a declarat, la o conferinţă de presă, că operaţiunile de producţie vor fi reluate miercuri, 26 septembrie, iar ratificarea acordului de către angajaţii companiei va începe în această săptămană.

Acordul, pe termen de patru ani, trebuie să fie aprobat de majoritatea angajaţilor GM care au participat la prima grevă generală organizată împotriva producătorului de automobile după anul 1970.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.