Iluzie geopolitica

Cu tot riscul, indraznesc sa afirm ca apropierea Rusiei de Franta si Germania, pe fondul refuzului de a subscrie politicii promovata de Statele Unite in criza irakiana, a adus serioase prejudicii relatiilor ruso-europene. Rusia a inceput, din nou, sa-si faca iluzii privind raporturile noastre cu Uniunea Europeana.

Majoritatea comentariilor dedicate aparitiei pe lume a asa-numitei -noi Antante- au tot incercat sa acrediteze ideea ca, vezi Doamne, Moscova a reusit, in sfarsit, sa nu mai faca opinie separata, ci sa formeze aliante cu state democratice de prim-rang. Ca lumea multipolara capata contur real, dar nu sub aspectul unor triunghiuri dubioase de tipul Moscova – Delhi – Beijing, ci sub forma unui adevarat -concert european de natiuni-. Si ca gigantul economic pe nume Europa se debaraseaza de imaginea ce i-a fost aplicata, de ingenuncheat politic, si ridica tonul impotriva hegemoniei americane. Ba unii au mai tras si concluzii, cum ca -marea prietenie- franco-germano-rusa reprezinta noua intruchipare a conceptului euroasiatic, mai corect antiamerican.

Sa incepem cu lumea multipolara, formula care, printr-un simplu gest al presedintelui Frantei, Jacques Chirac, a revenit in vocabularul seful statului rus. Nu stiu de ce, noi credem ca dupa ce Statele Unite si-au demonstrat disponibilitatea de a ignora punctul de vedere nu doar al opiniei publice mondiale, dar si al celor mai apropiati aliati, suparata, Europa va dori sa devina un -pol- al acestei lumi multipolare. Ma tem ca, in realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Coalitia irakiana nu a pus in evidenta o identitate europeana strategica, ci esecul total al tentativelor de transformare a Uniunii Europene intr-un jucator global. Cu toata bunavointa, UE nu este capabila sa-si ridice potentialul politico-militar la nivelul celui economic. De fapt, organizatia a fost creata in alte scopuri, nu este conceputa sa joace un rol pe scena geopolitica. In virtutea -repartizarii capitaliste a fortei de munca-, aceasta functie a intrat mereu in atributiile Statelor Unite, europenilor oferindu-li-se un loc sub -umbrela americana-. UE este o incercare, reusita, de a crea in Europa o noua realitate economica si legislativa. Analistii mai cu simtul realitatii din UE, cei care tot trag semnale de alarma in legatura cu sporirea divergentelor transatlantice, sustin ca Uniunea Europeana trebuie sa revina la scopul ei initial, renuntand la ambitii care mai de care mai absurde. In ultima instanta, America se poate lipsi de orice ajutor. Esential este ca nimeni sa nu-i stea in cale. In schimbul unor garantii americane, atat de utile in zilele noastre, cand arena luptei impotriva terorismului s-a mutat in regiuni aflate in imediata vecinatate a Uniunii Europene. Conform unei recente initiative europene, lista -noilor vecini- a fost completata cu Libia, Siria, Egipt, Israel, Autoritatea Palestiniana, alaturi, fireste, de Rusia, Ucraina, Belarus si Republica Moldova. Mai este oare nevoie sa precizam ca toate aceste state sunt potentiale focare de conflict?

Cu alte cuvinte, este putin probabil ca figura cu -polul- va reusi. Sa trecem la argumentul numarul doi – apropierea de Franta si Germania va insemna un progres in relatiile cu Uniunea Europeana. Alta iluzie paguboasa. Tot timpul ne incapatanam sa uitam ca pozitia Parisului, Berlinului sau Romei este una, iar pozitia UE – o constructie imensa, rezultat al unui proces de permanenta coordonare a intereselor participantilor – este cu totul altceva. De exemplu, chiar si atunci cand, entuziasmat de intalnirea cu Vladimir Putin, Silvio Berlusconi evoca perspectiva primirii Rusiei in UE, nu a insemnat absolut nimic. Motivatiile geopolitice care au determinat actualul interes al Frantei si Germaniei fata de Rusia vor trece. Vor ramane, in schimb, problemele de fond ale relatiilor cu Uniunea Europeana: Kaliningrad, Cecenia, dosarul energetic. Iar daca ne inchipuim ca sprijinul lui Chirac si Schroder in batalia irakiana vor indulci birocratia europeana, ne inselam amarnic. Iar aceasta euforie este deosebit de periculoasa, deoarece trezirea la realitate, cand vom realiza ca am fost pacaliti, va fi cat se poate de dureroasa. Numai ca de Uniunea Europeana – vecin, partener, investitor – nu putem scapa. Iata de ce, relatiile cu UE trebuie sa fie o adevarata prioritate pentru Rusia. O munca neplacuta, chinuitoare si migaloasa, sortita, prin definitie, sa nu aduca satisfactii imediate. Trebuie insa sa perseveram, astfel incat fiecare pas sa apropie viata noastra de nivelul traiului european.

Articol preluat din cotidianul rus -Izvestia-