Legislatia europeana pedepseste drastic abuzul de pozitii dominante pe orice piata

Considerată ca fiind de a doua mare ameninţare care există în realizarea şi atingerea dezideratului de concurenţă reală şi corectă, concentrarea puterii economice este atent monitorizată de Comisia Europeană.

Concentrarea puterii economice în mainile unui singur ofertant sau producător dintr-un anumit domeniu poate avea efecte negative pe termen lung prin posibilitate de influenţă pe care acesta o poate manifesta pe piaţă.

Abuzul poziţiei dominante presupune realizarea dezideratului de putere economică şi utilizarea poziţiei dominante atinse pe piaţă de către agentul economic în mod abuziv, de natură a afecta libera concurenţă şi de a impune anumite clauze partenerilor contractuali precum şi

concurenţilor, clauze pe care, în mod normal, aceştia nu le-ar fi acceptat.

Orice abuz al unuia sau mai multor antreprenori asupra poziţiei dominante în cadrul pieţei comune sau pe un anumit segment al acesteia, va fi interzis ca incompatibil – necompatibil cu piaţa comună întrucat ar putea afecta comerţul între Statele Membre.

Tipuri de abuzuri de poziţie dominantă:

a) impunerea, fie direct fie indirect prin folosirea anumitor parghii rezultate tocmai din poziţia dominantă pe care o are

pe piaţă, a unor condiţii incorecte de vanzare sau cumpărare, sau a unor condiţii incorecte de comerţ;

b) limitarea producţiei, a pieţelor sau a dezvoltării tehnice cu impact direct şi prejudicierea consumatorilor;

c) aplicarea unor condiţii diferite pentru situaţii comerciale tranzacţionale similare în relaţiile comerciale cu diferiţi parteneri, plasandu-i astfel pe aceştia într-o situaţie de

dezavantaj concurenţial;

d) obligarea partenerilor contractuali, prin intermediul contractului, la acceptarea unor obligaţii adiţionale care, prin natura lor sau funcţie de uzanţa comercială pe care o au,

nu au nici o legătură cu contractul în cauză.

Legislaţia nu are definiţii explicite

Deşi numărul amenzilor pentru delicte de acest gen e în creştere, Tratatul nu defineşte explicit noţiunea de poziţie dominantă şi nici cum anume se poate ajunge într-o astfel de poziţie pe piaţă, ce cotă de piaţă trebuie să deţină un agent economic pentru a fi considerat ca fiind într-o poziţie dominantă.

A rămas astfel la latitudinea Curţii Europene de Justiţie ca, prin interpretările şi deciziile adoptate în cazuri concrete judecate şi soluţionate, să prezinte o acceptare universal valabilă în spaţiul comunitar, a noţiunii de poziţie dominantă. La baza interpretărilor conferite de către Curte a stat, într-o anumită măsură, Tratatul pentru fundamentarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi a Oţelului, întrucat acest Tratat cuprindea aceleaşi specificaţii referitoare la ilegalitatea abuzului de poziţie dominantă şi la protejarea concurenţei, dar adiţional cuprindea şi unele clarificări.

Astfel, art. 66(7) din cadrul acestui Tratat definea poziţia dominantă ca fiind acea situaţie în care antreprenorul deţine o poziţie care îl protejează împotriva concurenţei efective pe o cotă ridicată din piaţa comunitară. Deoarece Tratatul nu definea însă noţiunea de concurenţă efectivă, încercarea de a defini poziţia dominantă şi indirect abuzul de poziţie dominantă utilizand acest termen ridica tot atat de multe probleme în iminenta clarificare a noţiunii de concurenţă efectivă.

Prima definiţie conferită noţiunii a venit din partea Comisiei, în soluţionarea cazului Continental Can. Poziţia dominantă a fost descrisă în acesta caz ca fiind acea situaţie în care antreprenorul se poate lansa pe cont propriu în acţiuni independente, fără să ţină cont de sau să ia în calcul concurenţa, furnizorii sau cumpărătorii. Într-un alt caz, Curtea Europeană de Justiţie a definit termenul de poziţie dominantă ca fiind poziţia de putere economică de care se bucură un antreprenor şi care îi permite acestuia să se menţină pe o anumită piaţă fără să ţină cont de concurenţă, precum şi puterea de a de purta independent, fără a lua în calcul concurenţa, clienţii şi nici chiar consumatorii.

În toate cazurile care au avut loc, atat Curtea Europeană de Justiţie cat şi Comisia au acordat o atenţie deosebită modurilor în

care un agent economic poate pătrunde pe o piaţă şi a modului în care agenţii economici nou intraţi pe piaţă pot fi acaparaţi de către

cei deja existenţi, favorizand indirect dezvoltarea acestora şi atingerea poziţiei dominante pe piaţă.

Piaţa relevantă

O altă problemă care s-a ridicat a fost cea a definirii noţiunii de piaţă -relevant-. Aceasta deoarece firmele acuzate de

încălcarea articolului din Tratat care incriminează abuzul de poziţie dominantă pe piaţă se putea apăra foarte uşor arătand lipsa semnificaţiei poziţiei lor la nivel global sau chiar la nivel naţional, dacă ar fi fost luată piaţa în ansamblul său.

Pentru definirea pieţei relevante, aceasta trebuia să fie analizată din trei perspective diferite: piaţa produsului, piaţa geografică, piaţa temporală.

Piaţa produsului este una dintre cele mai dificile pieţe de cuantificat. Dacă ar fi să luăm cazul unui agent economic care produce şi comercializează produse petroliere şi acesta ar fi acuzat de abuz de poziţie dominantă, atunci imediat, pentru a se putea apăra, acesta ar opune acuzaţiilor analiza pieţei produsului propriu. Nu putem afirma despre un agent economic că deţine o poziţie dominantă pe o anumită piaţă decat dacă deţine controlul total asupra tuturor produselor care, principial, se pot substitui între ele.

Piaţa geografică este acea piaţă pe care condiţiile concurenţiale şi particularităţile socio-economice sunt acelaşi pentru toţi agenţii economici. În acest caz, noţiunea de poziţie dominantă pe piaţă este dependentă practic de distribuţia geografică a producătorilor şi a consumatorilor. Este complet diferită situaţia a doi agenţi economici care, oferind aceleaşi produse sau servicii potenţialilor clienţi, operează pe pieţe geografice complet diferite, de exemplu unu operează în mediul urban în timp ce cel de al doilea operează în mediu rural. Dintre aceştia, cel care operează în mediu rural are o poziţie competitivă mai avantajantă întrucat consumatorii nu sunt atat de doritori să găsească un alt furnizor dacă primul nu le-a satisfăcut complet cerinţele.

Piaţa temporală se referă în special la acele produse sezoniere şi pentru care piaţa tinde să se modifice foarte repede, cum este cazul produselor agricole şi alimentare. Poziţia dominantă pe astfel de pieţe este destul de uşor de atins mai ales în cazul comercializării anumitor fructe exotice pe pieţe unde agentul economic care le comercializează este unicul importator. În astfel de situaţii ne confruntăm clar cu o poziţie dominantă pe piaţă, mai ales dacă este şi o piaţă geografic închisă. Trebuie luat în calcul şi faptul că pentru aceste categorii de produse, rata de substituire este foarte mică.