
Scriitorul Gabriel Liiceanu, prezent, marți, în premieră la CNA, a vorbit despre „hard porno-ul“ de la Antena 3, în care oamenilor de cultură precum Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici și Andrei Pleșu le sunt anexate „cele mai ordinare cuvinte ale jignirii“.
Gabriel Liiceanu a venit la ședința Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) însoțit de Andrei Cornea, membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS), și de Cristina Guseth, directorul Fundației Freedom House România.
Aceștia au vorbit despre emisiunea „Sinteza zilei“ difuzată pe 11 martie, la Antena 3, în care moderatorul Mihai Gâdea și invitații lui au făcut referire la scriitorul Andrei Pleșu.
În ședința CNA, Gabriel Liiceanu le-a spus membrilor Consiliului că este prima oară când intră în această instituție. El a făcut referire și la faptul că, în prima parte a ședinței, a vizionat imagini din videoclipuri de manele, în momentul în care Consiliul analiza subiectul unei amenzi aplicate televiziunii Mynele TV. Liiceanu a precizat că aceste videoclipuri nu fac la fel de mult rău cât face ceea ce s-a întâmplat la Antena 3.
„Am venit într-o tripă calitate, ca membru al Grupului pentru Dialog Social, care a făcut sesizarea aceasta, ca om de cultură, cel puțin așa mă consider, asta e meseria mea, intelectual-umanist, și deopotrivă ca cetățean al acestei țări. Îmi pare foarte bine că am venit de la început și că am văzut modul sever în care funcționați. Partitura aceea cu videoclipurile pe care ați interpelat-o serios m-a impresionat, cu manelele, pentru că este limpede că aceste variante soft porno o să dăuneze sufletelor copiilor care privesc de-a lungul zilei. Dar vă spun că aia mi se pare nimic. Nu cred că răul pe care îl fac acele videoclipuri se poate compara cu hard porno-ul pe care l-am văzut eu (…) Sunt șocat (…) Mă simt absolut tulburat. Nu am să fiu ipocrit, știu că episoade de acest gen nu sunt primele care au avut loc în această emisiune („Sinteza zilei“, n.r.), dar faptul că lucrurile au escaladat și au ajuns până la acest nivel și că, în clipa de față, suntem unica țară din Europa care, având un CNA, permite ca asemenea pornografii să existe în spațiul public al României, mi se pare absolut înspăimântător. Nu fac retorică, nu obișnuiesc să fac, ci pur și simplu protestez în cea de-a treia ipostază în care am venit, ca cetățean“, a spus Gabriel Liiceanu.
El a precizat că astfel de lucruri se întâmplă de mulți ani. „Am spus că este hard porno, pentru că un copil care vede așa ceva, un adolescent care vede așa ceva și care a auzit de oameni ca Cărtărescu, ca Patapievici, ca Pleșu și înțelege că lor le pot fi anexate cele mai ordinare cuvinte ale jignirii – «porc», «slugă», «bou», «linge» și «scuipă» – și că lucrurile s-au petrecut sub ochii dumneavoastră de ani de zile și că le acceptăm (…) Prezența mea aici nu este legată de niciun post de televiziune. Acela este un prilej. Am venit pur și simplu pentru că simt nevoia de multă vreme să vorbesc cu dumneavoastră. N-am să spun sunteți plătiți din banii noștri, dar am să spun că aștept să mă apărați de asemenea spectacole, să mă apărați (…) Nu știu cu adevărat cum se pot petrece asemenea lucruri, dar oamenii ăștia și nu numai ei, nu numai mărimile culturale, tot cei care sunt linșați înțeleg acolo au dreptul la cum spune articolul – iată am început să vorbesc ca avocații – 10 al Legii audiovizualului la protejarea demnității umane și a dreptului la propria imagine. Asta ar fi impus demult să vă oblige la o sancțiune alta – nu știu care e sistemul dumneavoastră de pârghii, de penalizări – decât la o simplă amendă. Ce se petrece aici nu este lucru de amendă“, a spus Gabriel Liiceanu.
El a mai atras atenția că CNA este garantul interesului public. „Vă rog să nu credeți că am venit pur și simplu să mă răfuiesc, dar pur și simplu îmi cer drepturile ca să mă apărați, pe mine și pe toți cetățenii din România, dacă vrem să nu avem o țară care va ajunge o albie de porci (…) Cărtărescu, când a pățit acest lucru la unul din posturile de televiziune și în mod repetat, omul care pesemne că este capitalul cel mai important de valoare al țării ăsteia, a spus «un intelectual poate să ia și un glonț în cap, e pregătit să o facă», dar nu e nimeni pregătit să se toarne peste el cisterne de excremente“, a spus Liiceanu.
„Dacă lucrurile acestea continuă și dacă eu mă voi ascunde în continuare, cu toți prietenii mei și cu toți tinerii pe care îi cunosc de televizor, pentru că există asemenea posturi care pot face așa ceva, bănuiesc atunci că puterea se va muta de la o instituție de stat către stradă, or asta nu este de dorit, pentru că vrem să trăim într-un stat care se reglează frumos și civilizat“, a încheiat Gabriel Liiceanu.
La rândul său, Cristina Guseth, directorul Fundației Freedom House România, a spus că a văzut pentru prima dată imaginile referitoare la Andrei Pleșu din emisiunea „Sinteza zilei“ din 11 martie în ședința CNA de marți. „Mărturisesc că acum am văzut aceste imagini și sunt cumva sub impactul acestor imagini. Se jenează cineva în sala aceasta? (…) Acum am văzut și este într-adevăr un șoc să vezi până unde s-a ajuns, spun că s-a ajuns aici pentru că CNA nu-și îndeplinește rolul. S-a ajuns foarte departe și ne apropiem deja de lumea animalelor“, a mai spus Cristina Guseth.
Pe de altă parte, reprezentanta Antena 3, Mirela Bomboe, a spus în ședința CNA de marți că „libertatea de exprimare este o autostradă cu circulație în ambele sensuri“.
Ea a mai spus că în emisiunea „Sinteza zilei“ din 11 martie „nu au fost aduse insulte sau calomnii“. „Nu a contestat nimeni cărțile și valoarea domnului Pleșu (…) Au fost câteva luări de poziție“, a spus Mirela Bomboe.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















