Home Special Lux, versatilitate si dinamica, toate intr-un singur vehicul

Lux, versatilitate si dinamica, toate intr-un singur vehicul

DISTRIBUIŢI

Legendara companie italiana Ferrari a considerat ca bijuteriile fabricate pana acum nu sunt de ajuns pentru a fi pe primul loc in preferintele tuturor iubitorilor de automobile, iar cand o legenda nu se mai simte bine in pielea ei, gaseste cu siguranta o piele de schimb. Lasand gluma la o parte, trebuie spus ca Ferrari, copilul-minune al grupului Fiat, a hotarat sa se extinda in domeniul productiei de masini de lux prin achizitionarea, in 1997, a marcii Maserati. Cunoscut fiind trecutul glorios al acestei firme, italienii de la Ferrari nici nu puteau face o alegere mai buna, iar pentru a dovedi ca Maserati poate fi inca o marca de succes, este indeajuns sa aruncam o privire asupra prototipului 3200 GT prezentat in 1999. Acest coupe sport cu patru locuri a fost desenat in totaliate de Giorgietto Giugiaro si formidabila sa echipa de la ItalDesign.

Ferrari insa nu avea nevoie de un concurent, ci de o extindere a familiei sale de autovehicule, iar acest lucru nu putea fi posibil decat prin construirea unei masini la fel de atractive ca propriile produse, dar avand ca tinta soferii care doresc sa plece la drum cu intrega familie. Era necesara o masina cu mai multe locuri, o capacitate de transport mai mare si cu mai multe usi. Astfel a luat nastere conceptul Buran, lansat la Geneva, in 2000, sub emblema ItalDesign. Ferrari a hotarat ca Buran sa fie rampa de lansare a noii familii Maserati, o familie care sa poata fi vanduta in toata lumea, unor clienti cu posibilitati financiare ceva mai reduse decat cele ale cuparatorilor de masini sport fabricate la Maranello.

Buran nu este nici pe departe un rival pentru Ford Focus sau Volkswagen Golf. Cu gandul la iminenta revenire a marcii Maserati pe piata americana, Giugiaro a conceput masina astfel incat sa satisfaca nevoile unei familii din Statele Unite, plecata in concediu. Avand o lungime de 4.9 metri, o latime de 1.9 metri si o inaltime de peste 1.5 metri, Buran surclaseaza net in dimensiuni chiar si recent lansata serie 7 de la BMW.

Prin modelul Buran, Giorgietto Giugiaro si fiul sau, Fabrizio, doresc sa ridice clasa masinilor de familie la un nou nivel, mai luxos, mai comfortabil si mai practic. Ei sutin ca nu exista nici un motiv pentru care o masina cu luxul unui Bentley sa nu fie la fel de practica si versatila ca un MPV (Multi Purpose Vehicle) sau un 4X4. Fiind un Maserati, trebuie sa ofere insa si performante care sa-i faca pe soferi sa uite ca nu sunt la bordul unui Ferrari. Aceasta este, de altfel, si definitia data de italieni noului trend Maserati: -Lux, versatilitate si dinamica, toate intr-un singur vehicul.-

Interiorul lui Buran este superb. Cei 2.9 metri dintre punti sunt extrem de bine dozati de designeri, distanta dintre pedalier si bancheta din spate o depaseste pe cea a unui Mercedes S-Classe cu nu mai putin de 90 cm. Accesul in vehicul pentru pasagerii din spate este facilitat de doua usi electrice, care se deschid utilizand acelasi principiu folosit la un minivan. La nevoie, noul Maserati Buran poate deveni chiar masina de transport al unor obiecte voluminoase, este de ajuns sa deschideti usa din spate si sa pliati bancheta, pentru ca in fata ochilor sa aveti o podea perfect plata si un spatiu liber enorm. Totusi, ar fi pacat sa intinati ambianta interiorului, care exceleaza prin lux si eleganta, cu niste bagaje voluminoase, mai ales ca totul este acoperit cu piele, iar pe alocuri pot fi zarite insertii din lemn nobil. Habitaclul, generos din toate punctele de vedere, nu este comparabil cu nimic existent acum pe piata, chiar si un Mercedes pare sa faca parte din clasa economica.

Pentru ca masina sa poata indeplini exigentele celor de la Ferrari si pe cele ale cumparatorilor fideli marcii, inginerii de la Maserati i-au adaptat propulsorul de la modelul sportiv 3200 GT. La simpla atingere a pedalei, motorul V8 bi-turbo de 3.2 litri induce o acceleratie uimitoare pentru o masina cu asemenea dimensiuni.

Daca Buran va intra in productie fara modificari majore ramane de vazut, sigur este insa faptul ca in spatele usilor inchise ale fabricii Maserati de la Modena se lucreaza la modelele care vor asigura viitorul firmei. Se zvoneste ca un cabriolet avand la baza conceptul 3200 GT, numit Spyder, este gata sa iasa pe piata si, chiar ca acesta va fi urmat de un off-roader pornit de la aceeasi platforma, va putea concura cu succes modelul X5 de la BMW. Pentru a fi siguri ca noile modele Maserati vor fi un succes, inginerii de la Ferrari au decis sa le echipeze in mare proportie cu subansambluri ale modelelor proprii.

Fabrizio Giugiaro recunoaste ca este foarte greu de intrat in acest moment pe piata automobilelor de lux, concurenta fiind acerba, dar este convins ca acest lucru este posibil pentru Maserati. Renumele si calitatile evidente ale noilor modele, precum si o politica de piata foarte agresiva pot asigura firmei italiene succesul scontat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.