Home Special Manastirea Sucevita

Manastirea Sucevita

DISTRIBUIŢI

Primele marturii ale traditiei locale asaza pe valea raului Sucevita, intre dealuri, o bisericuta din lemn si o schivnicie de pe la inceputul veacului al XVI-lea. Mai apoi, pentru rascumpararea cine stie cator pacate, o femeie ar fi adus in carul ei tras de bivoli, timp de 30 de ani, piatra necesara actualei contructii. Prima atestare documentara a manastirii dateaza din 1586, ca rezultat al initiativei mitropolitului Gheorghe Movila, monumentul fiind in realitate ctitorie comuna a familiei Movilestilor. Edificiul, de mari proportii, pastreaza planul trilobat si stilul statornicit in epoca lui Stefan cel Mare, cu pridvorul inchis. Nota aparte fac celelalte doua mici pridvoare deschise, plasate, mai tarziu, pe laturile de sud si de nord. Manastirea Sucevita este ultima biserica din Bucovina zugravita pe fatade, fiind totodata si monumentul cu cel mai mare numar de imagini din tara. Traditia si inovatia se impletesc original si pitoresc intr-o desfasurare multicroma, dominata de verdele cu -intensitatea smaraldului si vigoarea ierbii proaspete dupa ploaie-. In muzeul manastirii exista una dintre cele mai bogate si mai pretioase colectii de arta medievala din Moldova, printre care se numara acoperamintele de mormant ale domnitorilor Ieremia si Simion Movila, epitaful cu 10.000 de margaritare si caseta de argint cu parul doamnei Elisabeta, sotia lui Ieremia Movila. Remarcabile sunt si pietrele tombale din gropnita ale celor doi Movilesti, cu unele influente muntenesti in decoratia cioplita.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.