Ora la care Beethoven mergea la culcare, serialul pe care Ingmar Bergman îl urmărea la televizor și poziția în care Nabokov obișnuia să își scrie romanele se numără printre micile manii ale marilor artiști ce au fost dezvăluite recent într-o carte publicată în Statele Unite, potrivit nouvelobs.com.
Cartea se intitulează „Daily Rituals: How Artists Work“ și a fost scrisă de editorul și romancierul american Mason Currey.
Deși compozitorul și pianistul Erik Satie purta costume din catifea, mânca omlete preparate din 30 de ouă și a înființat Biserica metropolitană a artei lui Iisus Conducătorul, toate acestea nu însemnau decât „praf în ochii boemilor“, afirmă autorul cărții, pentru că același compozitor francez mergea 19 kilometri pe zi până și de la Paris, compunându-și operele pe drum.
În introducerea cărții sale, Mason Currey îl citează pe scriitorul V.S. Pritchett: „Mai devreme sau mai târziu, toți oamenii mari sfârșesc prin a se asemăna. Nu încetează niciodată să muncească. Nu pierd niciun minut. E de-a dreptul deprimant“.
Astfel, nu mai pare atât de surprinzător faptul că cei mai mulți dintre artiștii de geniu, care au lăsat omenirii opere neperisabile, nu erau deloc boemi în viața de zi cu zi și au respectat celebrul sfat dat de Flaubert: „Fii regulamentar în viața ta și obișnuit ca un burghez, pentru a fi violent și original în operele tale“.
Hrana, acest simplu carburant al creierului, are adeseori prea puțină importanță. Scriitoarea Patricia Highsmith trăia cu votcă, cereale și ochiuri cu șuncă. La micul dejun, Ingmar Bergman mânca un fel de fiertură pentru bebeluși, cu un aspect respingător, preparată din iaurt și dulceață de căpșuni, în care amesteca un pumn de cereale. Seara, obișnuia să urmărească la televizor serialul „Dallas“.
Rutina zilnică
Puțini dintre ei s-au ilustrat printr-o activitate zilnică intensă sau prin ore lungi de muncă, cu o excepție notabilă: W. A. Mozart. La 20 de ani, rutina lui cotidiană, la Viena, era următoarea: își făcea coafura la ora 06.00, se îmbrăca la ora 07.00, compunea până la ora 09.00. Apoi, dădea lecții de muzică până la ora 13.00. Urma prânzul. După-amiază, fie dirija un concert, fie continua să compună până la ora 21.00. O vizita apoi pe verișoara lui Constance, se întorcea acasă la ora 23.00, compunea încă puțin și mergea la culcare la ora 01.00. După cinci ore de somn, totul reîncepea a doua zi.
L. V. Beethoven avea o viață mai ușoară: se trezea în zori, bea o cafea (preparată din exact 60 de boabe pentru o ceașcă), apoi începea să lucreze. Lua un mic dejun ușor, se plimba toată după-amiaza și seara, lua cina în oraș și urmărea un spectacol sau lua o cină liniștită acasă. Mergea la culcare cel mai târziu la ora 22.00.
Această rutină elementară, ce constă în a lucra de dimineață și o plimbare pe jos după-amiaza, se regăsește și în cazul altor artiști. Benjamin Britten proceda astfel, la fel și G. Mahler, spre nefericirea Almei, soția sa, care trebuia să se ocupe de gospodărie și se plângea spunând că a fost retrogradată la funcția de guvernantă. Inspirația le venea adeseori în timpul mersului pe jos. Beethoven lua mereu cu el un stilou și coli de hârtie, când se plimba prin pădurile din jurul Vienei, iar S. Kierkegaard, după ce se întorcea din plimbările sale, începea adeseori să scrie, fără să-și dea jos pălăria și paltonul.
Alții, precum E. Hemingway, scriau întotdeauna în picioare. V. Nabokov începea în picioare, apoi se așeza la masă și își termina romanele scriind culcat. Puțini sunt aceia care să fi practicat un sport mai „violent“ decât mersul pe jos, cu excepția Lordului Byron, care făcea box și practica echitația, și, surprinzător, a lui J. Miro. Pictorul suprarealist și visător era un adept fervent al boxului, al curselor de cai și al meditației „yoga mediteraneene“.
Unul dintre principalele ingrediente ale geniului este energia pură, iar ea presupune o sănătate bună și autodisciplină. Haruki Murakami scrie dimineața, aleargă sau înoată (uneori ambele) după-amiază și merge la culcare în fiecare seară la ora 21.00. După părerea sa, „forța fizică este la fel de indispensabilă ca sensibilitatea artistică“.
Balzac bea 15 cești de cafea pe zi
Artiștii boemi cu termperament autodistructiv pot avea și ei creații durabile în timp, însă ei sunt destul de rari. În privința stimulentelor, acestea erau invariabil ceai și cafea, arareori alcool și chiar mai rar alte substanțe. H. de Balzac bea 15 cești de cafea pe zi, la fel ca Voltaire. Medicului său, care îl punea în gardă contra acestei otrăvi cu efect lent, filosoful îi răspundea cu malițiozitate, rugându-l să nu-și facă griji prea mari pentru el, întrucât el bea cafea de 70 de ani.
Prefera, totodată, să lucreze culcat în pat. La fel ca R. Descartes, care detesta să se trezească dimineața devreme, chiar dacă a acceptat postul de profesor de filosofie al reginei Christina a Suediei: i s-a ordonat să fie pregătit pentru a-și începe cursul la ora 05.00, dar a murit de pneumonie la câteva săptămâni după ce acceptase acel post.
Thomas Mann adora și el somnul: se trezea la ora 08.00, dormea o oră după-amiază și mergea la culcare la miezul nopții. Richard Strauss dormea și el 10 ore pe noapte. Rezultatele acestei autodiscipline burgheze și ale acestei vieți guvernate de principiul mersului devreme la culcare sunt clare: mulți dintre aceia care au urmat acest regim au fost pe cât de prolifici pe atât de geniali, de la Bach la Balzac și până la C. Dickens.
Francis Scott Fitzgerald scria până la 30 de pagini pe zi. Nu este departe de nivelul Barbarei Cartland, însă acest detaliu nu i-a afectat calitatea prozei. M. Proust, ca un fapt singular, dormea toată ziua și scria noaptea, lungit în pat, sprijinit într-un cot, la lumina unei lămpi verzui. Este rețeta perfectă pentru durerile de spate, oboseala oculară și alte dureri. „După 10 pagini, mă simt distrus“, spunea celebrul romancier francez, care suferea și de astm.
Samuel Johnson era și el un scriitor nocturn, ca și F. Kafka – din necesitate – și G. Flaubert. Acesta începea să scrie abia după ora 21.00, petrecându-și restul zilei plimbându-se, mâncând și aplicându-și pe cap o loțiune despre care credea că ar putea să îl scutească de calviție. Era fericit dacă scria două pagini pe săptămână. James Joyce, prins în scrierea romanului „Ulise“, pare a fi singurul care lucra după-amiezele.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
