Acasă Special Misterele Revoluţiei: Cazimir Ionescu, „cureaua de transmisie“ dintre FSN și Securitate?

Misterele Revoluţiei: Cazimir Ionescu, „cureaua de transmisie“ dintre FSN și Securitate?

DISTRIBUIȚI

Revoluţia din Decembrie 1989 a lăsat în urma ei o serie de enigme încă neelucidate. Spre exemplu, nici acum, după un sfert de secol, nu știm mai nimic despre teroriști. Ion Ilici Iliescu, cel care i-a și „inventat“, ne-a spus atunci, că ar fi vorba despre securiști fanatici care ar fi fost dispuși să lupte, până la moarte, pentru a-l apăra pe Ceaușescu. O serie de informații, rezultate din anchetele derulate ulterior, au demonstrat că securiștii, așadar „teroriștii“ inventați de Iliescu au mișunat chiar pe sub nasul lui, chiar în miezul „emanației“ FSN-iste care l-a cocoțat pe el însuși la putere.
București, 22 decembrie 1989. După amiază, la scurt timp după fuga cuplului Ceaușescu, Televiziunea Română a declanșat una dintre cele mai odioase operaţiuni diversioniste, cunoscută acum drept prima „Revoluţie în direct“. Atunci, printre personajele care mai de care mai ciudate și mai zăltate, la un moment dat, pe micile ecrane și-a făcut apariţia un soi de Moș Teacă prăfuit care a intrat, plin de tupeu, în studiou. Ulterior, cei care au fost de faţă au relatat că, venit la TVR îmbrăcat civil, omul a scos dintr-o pungă din plastic o uniformă de general pe care a îmbrăcat-o acolo, la fața locului. Era o uniformă veche din care duhnea un miros greu, bătrânicios, de naftalină stătută. Probabil că „revoluționarii“ aflați deja acolo știau ei ce știau despre el, motiv pentru care, în scurt timp, l-au și „băgat în direct“.

„Opriți măcelul!“

Ajuns în fața camerei de filmat, el s-a holbat, timp de câteva secunde, fix în obiectiv, de parcă ar fi avut de gând să-l hipnotizeze după care a croncănit, cu o voce cavernoasă: „Sunt generalul Militaru și vă ordon: opriţi măcelul! Repet, opriţi măcelul!“ În clipa aceea, nimeni nu a înțeles despre ce măcel vorbea arătarea aceea ciudată. Nicăieri nu se mai trăgea nici măcar un foc de armă, militarii se retrăseseră în cazărmi, și în toată ţara, oamenii ieșiseră pe străzi, se îmbrățișau bucuroși că au scăpat de tirania „dictaturii“. Ei bine, la scurt timp după ce zăbăucul general Militaru ordonase oprirea unui „măcel“ inexistent, în toată România a coborât, din nou, iadul pe pământ. Peste alte câteva ore, după lăsarea întunericului, Ion Iliescu a apărut și el pe micile ecrane și a vorbit despre securiștii preschimbați în „teroriști super-instruiţi, care trag din orice poziţie“. Ambele declaraţii au stat la baza unei isterii generalizate, care a făcut ca o țară întreagă să se războiască cu fantomaticii „teroriști“ care păreau că se află absolut peste tot. Atunci s-a comis cea mai gravă greșală posibilă: civililor ieșiți pe străzi, printre care s-au numărat și copii de 15-16 ani, li s-au împărțit arme și muniție „pe bază de buletin“ și fără ca cineva să-i coordoneze cât de cât, au fost trimiși în cele mai diverse locuri să se lupte cu „teroriștii“. În zilele și nopțile care au urmat, civilii preschimbați în niște „luptători“ care adeseori și-au găsit „curajul“ în sticla cu băutură s-au războit, pe viață și pe moarte cu „teroriștii“. Iar aceștia s-au dovedit niște existențe de-a dreptul fantomatice căci, până la urmă, nu s-a descoperit absolut nici unul. Conform statisticilor ulterioare, până pe 22 decembrie 1989, în jurul prânzului, în toată țara fuseseră uciși 126 de oameni, iar alți 1107 fuseseră răniți. Aceia sunt „morții și răniții lui Ceaușescu“. În schimb, după fuga „cuplului dictatorial“, în cursul ciudatului război declanșat „isteria teroriștilor“ au murit  978 de oameni iar alți 1393 au fost răniți. Iar toți aceștia sunt „morții și răniții lui Iliescu“. Într-un fel sau altul, „Morții și răniții lui Ceaușescu“ au fost răzbunați prin celebra execuție de la Târgoviște. În schimb, pentru „morții și răniții lui Iliescu“ nu a răspuns absolut nimeni.

Ciudații colegi ai „Emanatului“

La scurt timp după ce Militaru a ordonat oprirea unui „măcel“ inexistent, și după ce Ion Ilici Iliescu a lansat povestea „teroriștilor super-instruiți“, Armata a ieșit din cazărmi și s-a reîntors pe străzi, în postura de „salvatori“. Apoi, în toată țara s-a declanșat un război ciudat, derulat după niște reguli de-a dreptul demente, în care toată lumea s-a războit cu toată lumea. De fapt, în orele care au urmat, peste tot a domnit haosul și dezinformarea, pe care TVR a lansat-o și a întărit-o prin zvonuri care mai de care mai aberante lansate de pe micile ecrane. În tot acest timp, în culise Frontul Salvării Naționale, creștea constant, umflat cu niște personaje ciudate, necunoscute până atunci. Astfel, ne-am trezit că, veniți parcă de niciunde, anonimi precum Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Dan Iosif,  Cazimir Ionescu ori Mihai Montanu, au ocupat unele dintre cele mai importante funcții ale noii clase politice cocoțate, cu de la sine putere, în fruntea statului.

Eroul Gheorghe Buciu

Cu aproape cinci ani în urmă, Parchetul Militar a redeschis câteva dintre „Dosarele Revoluției“. Printre acestea s-a numărat și cel privitor la moartea lui Gheorghe Buciu, care și-a pierdut viața în seara de 22 decembrie 1989, undeva în zona Televiziunii unde era implicat în „războiul cu teroriștii“. Acel dosar cuprinde și depoziția unui martor care confirmă o legătură cu totul aparte pe care un FSN-ist de vază ar fi avut-o cu fosta Securitate. Este vorba despre mărturia lui Florea Cioroianu, care a fost audiat la data de 28 ianuarie 2009. Originar din Craiova, acesta a declarat că a venit în București pe 22 decembrie 1989 și, în jurul orei 15 a ajuns la sediu CC al PCR. Acolo, el s-a întâlnit cu Gheorghe Pomană, pe care-l cunoștea mai demult, de pe vremea când lucraseră împreună la Casa Poporului. Acesta avea pe mână o banderolă tricoloră și i-a spus că se înscrisese în FSN, la poziția 79. La un moment dat, acolo la sediul CC a fost adus un cetățean bătut asupra căruia fusese găsită valută, așadar un posibil terorist. Adevărul, descoperit ceva mai târziu, era că omul era, în realitate, șofer pe o mașină a partidului. Cioroianu a mai relatat că la CC a primit țigări, atât clasicele BT cât și trabucuri „capitaliste“. Ceva mai târziu acolo au apărut doi civili care au spus că este nevoie de voluntari pentru apărarea Radioului. În plus, le-au mai spus că li se vor da arme. Mai departe Cioroianu a relatat că:  „Am plecat de la CC și am ajuns la Hotelul Athenee Palace. Lângă hotel era o clădire lipită de hotel și acolo am intrat conduși de un civil, pe nume Buciu Gheorghe, care s-a prezentat drept locotenent la Gărzile Patriotice. Celălalt civil nu s-a prezentat. Menționez că, inițial, Cazimir Ionescu nu s-a prezentat, dar l-am recunoscut ceva mai târziu, când l-am văzut la ședințele CPUN, umplându-i paharul cu apă lui Ion Iliescu. Eram în jur de 10 inși. Am coborât la subsolul clădirii unde Buciu a deschis ușa unei încăperi în care era un depozit de armament. Eu am cerut un pistol TT dar el nu a vrut să-mi dea și mi-a oferit un automat Kalașnikov, plus muniția pe care am băgat-o în buzunare. Ceilalți au primit tot Kalașnicoave. Gheorghe Buciu și Cazimir Ionescu nu au luat arme. Apoi, ne-am urcat mai întâi într-o Salvare ca să mergem la Radio. Afară începuse să se întunece și am observat că, în loc să mergem la Radoi, am fost conduși către Televiziune, la intersecția străzilor Zambaccian cu Pangrati. Acolo erau niște ziariști străini care ne-au servit cu whisky și ne-au fotografiat. Apoi, a început să se tragă  în zona străzii Pangratti. Nu am văzut cine trăgea în noi. I-am întrebat pe militarii de pe TAB-uri dacă au stații de emisie-recepție, ca să ia legătura cu colegii lor, ca să nu tragem unii în alții. Ei mi-au spus că stațiile erau defecte. Gheorghe Buciu  ținea morțiș să mergem la Radio. Eu i-am propus să rămânem acolo până dimineața întrucât se trăgea. Atunci mi-a zis să merg să văd de unde se trage. Apoi s-a răzgândit și mi-a spus „Lasă că mă duc eu“. A făcut câțiva pași pe strada Zambaccian și a fost împușcat mortal, glonțul lovindu-l în zona inimii. S-a tras din față dinspre Televiziune, din zona intrării din strada Pangratti. Când s-a potolit focul, l-am luat pe Buciu și l-am urcat într-o Salvare, în timp ce Cazimir Ionescu a luat de la el cheile de la depozitul de armament, și actele noastre care erau la Buciu. Mai târziu a început să se tragă iarăși. Noi stăteam pe str. Pangratti la intersecția cu Zambaccian iar Cazimir Ionescu se ascunsese spunând că ne încarcă armele, întrucât trăsesem și noi în direcția Spitalului Parhon. Pomană trăgea ori de câte ori  se auzea vreun zgomot. Eu i-am spus să se oprească pentru că avea case pe direcția de tragere. Noi îi precheziționam pe toți cei care treceau prin zonă, pentru că așa nu ordonaseră Gheorghe Buciu și Cazimir Ionescu. În grupul nostru se integraseră și alte persoane care veniseră la TVR, unii având și arme asupra lor. Dimineața i-am zis lui Cazimir Ionescu: d-le, eu nu mai stau și te rog să-mi dai actele iar eu îți las arma. Așa s-a și întâmplat iar eu am plecat către CC. Pe 23 decembrie, în drum spre CC am văzut milițieni trăgând spre televiziune și mi-am spus: uite d-le, și ăștia sunt revoluționari, astfel că apărea, firesc întrebarea: de fapt, noi cu cine ne luptăm? La CC am rămas în Piața Palatului, unde l-am auzit pe Dan Iosif spunând să nu fumăm căci s-a spart o conductă de gaze. Acolo se trăgea din sediul CC către Palatul Regal. Spre seară, am plecat și de acolo și m-am dus acasă.“
 Aceasta este, mărturia depusă de Florea Cioroianu în dosarul privitor la moartea lui Gheorghe Buciu. Dar, cu adevărat interesantă este depoziția martorului Costin Buciu, fiul celui ucis în noaptea de 22/23 decembrie 1989, în apropierea Televiziunii Române. Audiat de procurori acesta a declarat că: „Tatăl meu era ofițer activ de Securitate în cadrul Direcției V-a cu gradul de maior. Avea ca sarcină asigurarea protecției demnitarului Gheorghe Oprea. În jurul datei de 29.12.1989 a fost găsit de familie la morga IML“. Păi asta, ca să parafrazăm o o vorbă rostită de Petre Roman și rămasă în „folclorul“ Revoluției, asta chiar că „sună ca dracu“. Oare ce o fi căutat revoluționarul Cazimir Ionescu, să lupte „cot la cot“ cu un securist. Doar de, Ion Iliescu spusese, clar că „teroriștii“ sunt securiștii lui Ceaușescu, pe care Revoluția l-a răsturnat de la putere. Probabil că, acum, Buciu își doarme somnul de veci sub vreo lespede din marmură pe care numele lui este onorat cu titlul de „Erou al Revoluției“.  În schimb, Cazimir Ionescu nu s-a dezlipit niciodată de Ion Iliescu, iar asta l-a „catapultat“ de-a lungul ultimului veac în cele mai diverse funcții de înaltă răspundere. Inclusiv cea de membru al CNSAS unde a avut pe mână dosarele de Securitate. Iar asta în condițiile în care naivii sătui de Ion Iliescu scandau, pe străzi „Securiștii în mină, să ne dea lumină“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.