Aici, ei spun -move on-, misca-te, prietene. Si o pronunta in stil newyorkez, din nou cu aceasi rabufnire acida pe care o aveau si inainte de 11 septembrie. -Move on-, ca inainte de lacrimile si amabilitatea fata de sociologi, inainte de imbratisarile si de imnurile cantate cu mana pe inima, a florilor si a lumanarilor. Miercuri seara, cu sapte zile inainte de aniversarea Turnurilor, mesele de la Serafina, pe Lafayette Street, sunt o orgie de fotomodele si de impresari, actori in plina ascensiune si avocati de o suta de mii de dolari procesul, fauna unei bolte scufundate in muzica disco, intoarcere la anii *80. Toamna trecuta, centrul invaluia un cimitir fara pietre funerare, de la Ground Zero miasmele ajungeau pana la arcul din Washington Square si pana la fetele de masa din restaurantele pustii. Apoi, incendiul infinit a fost stins, iar Manhattanul a decis sa se miste. Vara aceasta, Serafina a celebrat serata sa -hot- – evenimentul monden al saptamanii. Iar miercurea trecuta, la miezul noptii, D.J.-ul a intrerupt muzica numai pentru a le da intalnire tuturor: -Nu cumva sa lipsiti miercurea viitoare. Vom canta si mai tare-. Miercurea viitoare, 11 septembrie: cu veselia de pe Titanic, cu frica unor noi atacuri teroriste si razboiul cu Saddam, New York a inceput sa sarbatoreasca, de la mall-urile de pe raul Hudson pana la mansardele bogatilor boemi din Tribeca.
La putine ore pana la aniversare se redescopera asa cum era inainte, in timp ce comemorarile si afacerile se unesc intr-un gadget gigantic vandut lumii impreuna cu lacrimile secate. Gregg Christensen este directorul unei agentii de fotomodele la Gramercy Park. Spune ca pentru fetele care sosesc din America de Sud sau din Europa de est -ziua de 11 septembrie nu conteaza, New York ramane mereu visul, ceea ce au vazut in filme-. Dupa care suspina: -Insa eu nu suport exploatarea vulgara a orasului meu, tot gunoiul pe care il vad pe strazi si la televiziune-. Coltul dintre Vesey Street si Broadway, situat chiar in spatele marelui santier nascut in gaura Turnurilor, este cea mai buna simplificare a amestecului de sacru si profan, amintiri si suveniruri care ii stranguleaza pe newyorkezi. De-a lungul gardului capelei Saint Paul inca mai sunt atarnate steagurile prafuite, franturile de solidaritate a anului trecut, din Texas pana in Kansas, din Europa si pana in Japonia, simboluri de iubire pentru un oras pe care toti credeau ca il cunosc inca de pe vremea -Micului dejun la Tiffany-. Timp de mai multe luni, parohia a fost baza voluntarilor care sapau printre daramaturi, iar fotografiile celor disparuti i-au tapitat zidurile. Acum, de cealalta parte a trotuarului, sirul tarabelor este infinit: 10 dolari pentru 28 de fotografii de la World Trade Center, pentru volumul -O zi de tragedie-, 20 de dolari pentru o ora de oroare DVD cu vocea lui Bush care invoca -God Bless America-.
Iaroslav Storojinsky este un rus din Queens care are in permanenta la el o gramada de casti de pompier (alt chilipir) si sticlute de sticla reciclata din Turnuri pe care le vinde foarte ieftin, doar cinci dolari: -Stiu ca multi mi-ar scuipa in fata crezand ca profit de o tragedie. Insa eu nu fur, nu omor pe nimeni, trebuie sa traiesc, afacerea mea era la pamant, iar acum voi castiga cativa banuti numai pe 11 septembrie. Afacerile sunt afaceri, nu?-
Unii colegi de taraba incuviinteaza convinsi. Numai ca adevaratele afaceri se afla in alte parti. Iar zilele acestea, totul este intunecat de umbra lor. Cum ar fi concertul din Times Square al lui Bon Jovi, care a venit sa le spuna newyorkezilor -nu va lasati doborati-, dar este foarte probabil ca se afla aici pentru a promova noul sau disc -Bounce-, care va iesi pe piata in octombrie. Suferinta are o lista cu pretul avalansei de carti potrivite ocaziei si care nu mai incap in vitrinele librariei Barnes & Nobles. Vaduva lui Ted Beamer, eroul zborului 93, vinde miticul strigat de razboi al sotului sau -Let*s roll- (Sa mergem!), imprimat pe tricouri si pe site-urile web. Magazinele din Soho vand pantaloni folositi de pompieri, -bravest- (cei mai curajosi), ultima moda pentru iarna 2003. -In America vindecam durerea cu shoppingul-, a scris Heather Havrilesky; -Vulgarizand tragediile, reusim sa le redimensionam atat de mult, incat sa uitam de ele-. La Lower Manhattan, in jur de patru milioane de metri patrati de spatiu pentru birourile pierdute in World Trade Center, aici este o batalie pana la ultimul dolar: Larry Silverstein – financiarul care avea leasingul Turnurilor – impotriva companiilor de asigurare, si acestia impreuna impotriva familiilor victimelor; se afla in joc miliarde de despagubiri, legiuni de avocati aflati deja pe picior de razboi. Nu este timp pentru sentimentalisme: cine nu a pierdut o ruda, ci doar slujba, nu are dreptul la nici un fel de despagubire, noii saraci au atins numarul zecilor de mii. In cartierele din jur, agentii imobiliari care au rezistat pana acum au inceput sa se refaca: pretul chiriilor a reinceput sa urce cu 7% pe Battery Park si cu 17% la Tribeca.
Giampiero Pauletti avea o scoala pentru fotomodele si actrite in fata Turnurilor. Locuieste inca pe John Street, la doi pasi distanta: -Casele sunt din nou pline, iar preturile cresc vertiginos. Iar faimoasa dragalasenie de anul trecut a disparut complet: in decembrie, daca cautai un birou nou, te ajutau, acum iti trantesc in fata o cifra astronomica si… e treaba ta cum te descurci. Daca loveai pe cineva din greseala pe strada, persoana respectiva iti zambea amabil, acum iti spune <fuck you>. Osama nu ne-a schimbat-.
Poimaine, cei mai puternici oameni din lume se vor aseza in rand pentru marea parada in tele(mondo)viziune. Insa aici sunt multe persoane care stramba din nas. -Eu unul voi ramane acasa si voi lucra la calculator, nu voi deschide nici macar televizorul-, spune Marcel Thomas, un faimos fotograf din New York. In fata acestei dureri care functioneaza pe baza de fise, orasul reactioneaza cu un bombanit, incercand sa isi gaseasca adevarata identitate. -Te supara cel care isi insuseste o tragedie ce pentru multi dintre noi este in intregime privata-, explica Gianni Fedda, fost director al catedrei de psihiatrie infantila la Universitatea Albert Einstein: -Eu cred ca locuitorii New York-ului sunt satui de mila ipocrita-. Guvernatorul Pataki, in acele zile de durere, si-a construit un monument de popularitate, catarat pe spinarea eroului Rudy Giuliani. Acum alearga ca un disperat pentru realegeri, apare peste tot ca patrunjelul, iar miercuri va citi legendarul discurs la Gettysburg. Un editorialist a scris: -Norocul lui ca textul este scurt, astfel incat va reusi sa-l termine de citit inainte ca cineva sa compare sintaxa sa obisnuita cu cea a lui Lincoln-.
La fel de cinic ca in trecut, gelos pe propria sa durere, s-ar putea ca New York-ul sa fie intr-adevar in faza de vindecare: incercati sa-l imbratisati, va veti trezi cu o mare palma.
(Articol de Goffredo Buccini, CORRIERE DELLA SERA, tradus de Ruxandra Lambru, preluat de RADOR)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
