Pentru presedintele Ion Iliescu, saptamana care se incheie nu a fost deloc una fasta. Marti, 3 decembrie, fatalitatea ceasurilor rele a functionat si domnul Iliescu a facut doua gafe, pentru ca, la fel ca in alte cazuri, nu s-a putut abtine si a fost din nou sincer. Astfel, din adancurile unui subconstient calit in epoci in care proprietatea privata era o exceptie ce avea cel putin circumstantele unui delict moral, seful statului a scos o fraza cu rezonanta unui gong sinistru. Nu toate deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) sunt absolut corecte, a spus Ion Iliescu, cu o trimitere expresa la despagubirile importante pe care statul roman trebuie sa le plateasca pentru ca nu a dat inapoi ceea ce furase in perioada comunista.
Din strafundurile aceluiasi subconstient in care, poate cu exceptia caderii sale in dizgratia cuplului Ceausescu, serviciile secrete comuniste nu insemnau decat instrumentul represiv al unui aparat condus de o nomenclatura din care si Ion Iliescu a facut parte inca din tinerete, seful statului a purces iarasi la spalarea de pacate a fostilor securisti. In speta, a acelora promovati in structuri de putere, avand posibile incidente cu informatiile clasificate ale NATO. Tema l-a indispus pe presedinte, care a reactionat extrem de impulsiv – a spus ca problema trebuie tratata individual, nu la gramada – si i-a tras de urechi pe cei care ar discuta chestiunea -intr-o maniera pe care unii o abordeaza in spirit cadrist, cam cum era pe vremuri-.
Ambele teme – atat restituirea proprietatii, cat si chestiunea securistilor – ilustreaza un trecut de care puterea actuala este inca foarte dependenta. In relatia dintre chiriasi si fostii proprietari ai imobilelor nationalizate, Ion Iliescu a avut constant o pozitie partizana. Mesajele sale, extrem de influente intr-o societate cu o separatie atat de ambigua a puterilor in stat, au fost evident favorabile chiriasilor. Pana prin primavara lui *94, circa 800 de cazuri fusesera judecate si fostii proprietari isi primisera inapoi casele nationalizate prin sentinte favorabile la instantele de fond, apoi la cele de apel si recurs. In 20 mai *94, aflat intr-o vizita la prefectura de la Satu Mare, Ion Iliescu a criticat sentintele respective, pe care le-a socotit ilegale, argumentul fiind absenta unei legi speciale referitoare la imobilele in cauza. Urmare, percutand ca un arc la comanda politica a presedintelui Iliescu, procurorul general, Nicolae Cochinescu, a starnit o avalansa de recursuri in anulare, transformand cateva sute de fericiti reimproprietariti in, din nou, fosti proprietari disperati. Unul din acestia, pe nume Brumarescu, si-a pierdut casa pe care o recastigase in instante, victima a unui recurs in anulare promovat in 1 martie *95. Brumarescu nu si-a pierdut insa si speranta. A mers pana la CEDO, a castigat, iar statul roman este bun de plata. Intrebat, in aceeasi zi paguboasa de 3 decembrie, cine este de vina, Ion Iliescu a raspuns: istoria. Fara comentarii.
A doua tema, securistii. In situatii de criza – Ristea Priboi, de pilda -, Ion Iliescu apeleaza la una dintre stratagemele sale preferate: toata lumea este la fel de responsabila de perioada comunista. -Toata societatea romaneasca a trait intr-o anumita situatie, intr-un anumit cadru, intr-un anumit sistem. Toti am fi blamabili atunci-. Daca am accepta adevarul sugerat de Ion Iliescu, ar trebui sa ne imaginam o lume desprinsa dintr-un scenariu horror, cu Doina Cornea luand o cafeluta cu Ana Pauker, cu Radu Filipescu la o bere cu Postelnicu sau, daca imaginea nu vi se pare cumva prea indrazneata, cu Corneliu Coposu infruptandu-se din delicatesele gospodariei de partid, de unde se aproviziona nomenclatura comunista. Trecutul totalitar nu egalizeaza si sistemul comunist nu a fost, asa cum lasa sa se inteleaga filosofia domnului Iliescu, populat cu 20 milioane de clone ale aceluiasi prototip uman produs in laboratoarele ideologiei de partid si de stat.
Multi lideri ai puterii actuale au motive legitime sa-si ascunda trecutul deocheat. Altii – nu. Multi dintre ei au fost doar niste membri de partid la gramada, voci mute in corul celor patru milioane, dintre care doar unii vociferau si se bateau in piept cu carnetul rosu. Altii, Ion Iliescu, de pilda, s-au delimitat de politica tarzie a lui Ceausescu si au incercat sa reformeze sistemul din interior si sa-i dea o fata umana. O atitudine in multe privinte riscanta si al carei pret putea fi platit mult mai scump daca decembrie *89 nu il arunca pe Ceausescu in lada de gunoi a istoriei celor mai odiosi dictatori ai secolului trecut. Este cu atat mai de neinteles in acest context obstinatia cu care puterea actuala, in care ne grabim sa-l situam si pe primul-ministru, Nastase, se obstineaza sa analizeze fara prejudecati perioada totalitara. Ristea Priboi este, fara indoiala, unul dintre simbolurile acestei masive indaratnicii de a privi in urma cu calm si rabdare, despartind neghina de secara, bob cu bob, si nu la gramada, vorba lui Ion Iliescu. Dupa ce sarabanda dezvaluirilor privind foarte incarcata biografie de agent secret comunist a continuat cu documentele facute publice zilele trecute de senatorul Radu F. Alexandru, ne putem intreba: ce ar mai trebui sa se afle despre Priboi pentru ca actuala putere sa renunte sa il mai tina la piept? Ceea ce parea la inceput doar un simptom a devenit deja un sindrom: Priboi este de neclintit. Incremenirea puterii in proiectul Priboi nu este, deocamdata, sensibila nici la alte semnale din aceeasi familie. Nu stim daca ofiterul SRI Valentin Gabriel Carali a fost si securist. Stim doar ca, aflat intr-o pozitie privilegiata in acest serviciu, a luat mita si s-a vandut pentru a inlesni o afacere in domeniul energiei termice. Ne incumetam oare sa ne imaginam ce s-ar putea intampla daca personaje ca Priboi sau Carali, bine infipte in structurile de putere, vor avea acces la informatiile clasificate ale NATO? Ne incumetam doar sa speram ca nu se vor vinde si cumpara informatii -top secret- la taraba, intr-un comert care ar putea compromite cel mai important succes pe plan extern al Romaniei dupa prabusirea regimului comunist.
(Radu Calin Cristea, pentru Radio Europa Libera)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
