Sa ne imaginam un partid care performeaza acceptabil la guvernare. Cabinetul are omogenitate si o buna coordonare. Majoritatea parlamentara il sustine suficient. La fel, autoritatea bancara centrala. Echilibrele macro se mentin, deficitul bugetar scade si isi gaseste finantarile necesare, inflatia scade si ea, iar devalorizarea monedei nationale nu mai este galopanta. Se inregistreaza o oarecare crestere economica si se gasesc bani pentru ceva investitii in infrastructuri. Strategiile de imagine sunt eficiente in interior si la export deopotriva. Se inregistreaza succese diplomatice notabile, increderea cancelariilor influente din Vest este castigata, organismele financiare internationale devin cooperante, ceea ce inseamna imprumuturi directe, dar si semnale pozitive spre capitalurile private de pe pietele puternice ale lumii, care nu mai ocolesc tara din principiu.
Dar cresterea economica nu este integral sanatoasa. Sectorul de stat continua sa fie majoritar si este ineficient, producand mai putin de jumatate din PIB. Salariul mediu, foarte scazut, creste prea lent, incat indicatorii statistici pozitivi nu se traduc intr-o crestere a nivelului de trai. Ramase in continuare monopoluri de stat, utilitatile sunt furnizate la tarife prea mari, calculate astfel incat sa acopere platile catre personalul supradimensionat si cu scazut randament, ca si pierderile mari din sistemele respective, gestionate foarte precar. In consecinta, cheltuielile lunare obligatorii ale majoritatii cetatenilor urca ametitor, mai ales iarna. Oamenii au prea putini bani pentru orice: pentru plata intretinerii, pentru mancare, pentru imbracaminte, pentru tot. Strang cureaua cat se poate, renunta la cheltuieli altadata normale, nu mai pleaca in concedii. In timp ce PIB creste, nivelul lor de trai nu inceteaza sa scada.
Sa nu se inteleaga cumva ca peisajul este completamente negru. Destui se descurca, isi cauta surse suplimentare de venit sau pleaca sa munceasca in strainatate, de unde trimit periodic bani familiilor prin posta. Nu putini reusesc chiar sa o duca binisor, fie carpind de ici, de colo, fie lucrand in firme private cu standarde salariale ridicate, uneori foarte mari, in special la companii straine, dar nu numai, nemaivorbind despre profiturile patronilor insisi, ale actionarilor, ale politicienilor si ale altor categorii privilegiate. Nu toata populatia, dar o parte semnificativa a ei isi permite consumuri substantiale, magazinele de succes sunt supraaglomerate, localurile publice sunt pline, pe sosele si pe bulevarde ruleaza masini noi si scumpe, tara se acopera de vile si case de vacanta, etaland si o fata prospera, dinamica, pornita pe drumul unei vieti mai bune.
Raman insa destui care o duc rau, sub ceea ce se numeste pragul saraciei, aproape de limita suportabilitatii sau dincolo de ea. Aici, echilibrele macro sau de orice fel se rup. Partidul sau coalitia care reuseste sa performeze acceptabil la guvernare, sa obtina indicatori in crestere si succese de imagine ajunge sa se confrunte cu un adevar implacabil, si anume ca politica este intotdeauna, mai devreme ori mai tarziu, sociala. Daca nu au consecinte pozitive asupra vietii de zi cu zi a oamenilor, rezultatele cele mai stralucite la nivel macro, in statistici si rapoarte oficiale, nu au cum sa impiedice nemultumirile cel putin ale unor parti ale populatiei.
In acest punct se afla in Romania, in perioada pe care o traversam, PSD, si despre asta este vorba in recentele sale initiative, care incearca sa ofere paleative in locul cresterii prea indelung amanate a nivelului de trai. Din pacate pentru guvernanti, este greu sa fii inspirat in materie de pacaleli. Daca decizi sa-i ajuti pe unii locatari ai blocurilor sa-si achite facturile la intretinere, ceilalti vor dori sa beneficieze si ei de marinimia statului, caci altfel ar insemna ca, practic, veniturile lor sa scada in termeni reali, ca si cand li s-ar taia din salarii pana la nivelul vecinilor mai saraci. Daca impui amanarea pana la vara viitoare a instalarii de centrale de apartament, toata lumea va intelege ca vrei sa-i impiedici pe cetateni sa renunte la furnizorii de stat, carora le acopereau pana acum pierderile si ineficientele, iar daca lansezi un program national de distribuire de cornuri si lapte in scoli, cate un corn si un pahar cu lapte de copil, risti sa te faci de ras de-a dreptul, prada bascaliilor generale.
Morala este ca partidul sau coalitia la guvernare trebuie sa treaca dincolo de statistici si de imagini si sa impinga economia catre performante reale, singurele de pe urma carora nivelul general de trai va creste. Altfel, adevarul implacabil ca politica este intotdeauna sociala se va razbuna la fel de implacabil.
(Comentariu de Ion Bogdan Lefter pentru Radio Europa Libera)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
