Home Special Romania, in presa americana

Romania, in presa americana

DISTRIBUIŢI


Cu certitudine, niciodata nu a fost Romania atat de prezenta ca acum in presa scrisa americana, de fapt in chiar cele mai prestigioase cotidiane americane. -The New York Times- revine asupra tarii noastre cu un amplu articol. Imaginea unei Europe care sfideaza din ce in ce mai insistent America se erodeaza din momentul in care pui piciorul in Romania – asa incepe articolul semnat de Robert Kaplan si intitulat -Un nou aliat in Europa-. Impovarata de mostenirea totalitarismului stalinist, Romania valorizeaza atitudinea internationala viguroasa a SUA. Oricat ar fi de circumstantiala, continua interesanta analiza din -The New York Times-, pozitia pro americana a Romaniei si a unor tari ca Romania ar putea schimba relatiile dintre SUA si Europa. Cu 22,5 milioane de locuitori, Romania este cea mai mare tara, cu populatia cea mai numeroasa, din cele sapte state candidate care se asteapta sa primeasca invitatia de aderare la summitul NATO de saptamana viitoare de la Praga. Romania este, de asemenea, dupa Polonia, cea mai mare tara care va adera probabil la UE catre sfarsitul acestui deceniu. Este citat apoi ministrul afacerilor externe, Mircea Geoana, aratand ca 80% din romani sunt favorabili SUA, ca Romania si-a trimis trupe in Afganistan si a devenit prima tara care a sprijinit cererea Washingtonului ca soldatii americani sa fie exceptati de a fi deferiti Curtii Penale Internationale. Romania a garantat recent accesul SUA la bazele sale militare si dreptul de a utiliza spatiul aerian in cazul unui razboi impotriva Irakului. Romania si Polonia aduc o masa esentiala pro americana NATO – mai spune -New York Times-, citandu-l pe ministrul roman de externe, Mircea Geoana. In vreme ce europenii occidentali se simt inconfortabil fata de patriotismul afirmat si il claseaza pe presedintele Bush drept un cowboy nearticulat, romanii se simt mult mai confortabil fata de patriotismul american si steagul lui simbol. Ei au fost impresionati de raspunsul puternic al presedintelui Bush in fata terorismului. Romania vrea o relatie independenta cu SUA dincolo de organizatii si isi asuma un risc bine calculat, anume ca in anii urmatori ascensiunea Americii va continua. Este citat ca finanalist in domeniul securitatii generalul Mihail Ionescu, afirmand: -Balcanii nu se mai afla in Balcani, ei s-au mutat catre Caucaz, Asia Centrala si Orientul Mijlociu-, adica in urmatorul deceniu sud-estul Europei va fi mult mai putin volatil decat alte regiuni, astfel incat Romania si Bulgaria pot furniza o baza militara pentru politica Americii in regiune – mai spune articolul din -The New York Times-. Pe de alta parte, astazi la comemorarea Zilei Veteranilor, dupa un omagiu la Memorialul Veteranilor razboiului din Vietnam si o evocare a lui 11 septembrie, presedintele Bush a avut ocazia sa-si reafirme doctrina razboiului cu retelele teroriste. Misiunea urgenta a Americii si a lumii, a spus presedintele Bush, este confruntarea cu armele de distrugere in masa ale regimului irakian. George Bush a afirmat ca nu va permite unui dictator care a folosit arme de distrugere in masa sa ameninte America cu arme chimice, biologice sau nucleare. Aceasta mare natiune nu va trai la mila nici unui complot sau puteri straine. Dictatorul din Irak se va dezarma complet sau SUA vor conduce o coalitie si il vor dezarma. Timp de generatii, America a aparat aceasta natiune fara sa incerce sa domine nici o alta natiune. Trupele americane nu au venit in pozitie de cuceritori nicaieri, ci de eliberatori.

Inalti oficiali ai administratiei spun ca presedintele a aprobat planurile Pentagonului pentru invadarea Irakului, daca noile inspectii ONU vor esua. Strategia americana implica intre 200.000 pana la 250.000 de militari ai fortelor terestre, navale si aeriene.

(Doina Saiciuc pentru Radio Romania Actualitati)

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.