Acasă Special Teroristul „Ciungul”: mesagerul morții în Senatul României

Teroristul „Ciungul”: mesagerul morții în Senatul României

DISTRIBUIȚI

Ziarele, apărute în ediții speciale, au titrat cu litere de o șchioapă: „Atentat cu bombă în Senat”, „Explozia mașinii infernale a ucis un ministru și doi senatori, și l-a rănit grav pe Președintele Senatului. Până în acest moment, autoritățile nu au reușit, încă, să-i identifice pe teroriștii care au pus la cale  acest atentat”. Hei, nu vă bucurați degeaba, voi cei deja scârbiți de menajeria adunată sub cupola Parlamentului actual. Asemenea nenorociri nu s-au petrecut astăzi. Și nici nu se vor întâmpla, în afară de cazul, puțin probabil, în care „bomba” plagiatului îi va exploda în nas premierului „Copy paste”ă. Ori în tragica situație în care, răpus de veșnica „adormire”, căpățâna lui Crin Antonescu i s-ar prăbuși, zdrăngănind, pe biroul lui mândru și inutil de Președinte al Senatului. 

Teroriștii lui Lenin

Totuși, tragicul atentat anunțat astfel în presă a avut cu adevărat loc. Dar nu acum, așa cum poate că și-ar dori mulți dintre românii sătui de mahalaua noastră politică, ci cu opt decenii în urmă, pe vremea când Bucureștiului i se spunea „Micului Paris”. Atunci, la începutul secolului XX, Regatul României a fost ținta unor atacuri teroriste care, în acele  vremuri atât de tulburi, făceau parte din politica expansionistă a regimului bolșevic de la Moscova. Unele dintre acestea au eșuat. Spre exemplu, în 1917, în plin război mondial, Lenin însuși i-a ordonat activistului Simion Rosal – un agent diversionist deosebit de experimentat în ceea ce privește acțiunile teroriste- să pună la cale o serie de atentate criminale care ar fi urmat să arunce România în haos și anarhie, favorizând astfel instaurarea unui regim bolșevic și pe meleagurile noastre. O „manevră” asemănătoare s-a și petrecut, câțiva ani mai târziu, în Ungaria, țara vecină nouă în care, pentru o scurtă perioadă de timp, a și existat o Republică Sovietică Maghiară. În cursul misiunii sale, teroristul Simion Rosal ar fi trebuit să-l asasineze pe Regele Ferdinand după care, pe fondul haosului astfel provocat, să instaureze în România un regim bolșevic, condus de Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor, Ion Dissescu și Alecu Constantinescu. Până la capăt, misiunea lui Rosal, inclusiv asasinarea Regelui, a eșuat. Capturat de autoritățile române, agentul bolșevic a fost judect de Curtea Marțială, care l-a condamnat la moarte, sentință executată pe teritoriul României. Așadar, acesta a fost doar un eșec. În schimb, un alt atac terorist inițiat de sovietici a reușit. La trei ani după Simion Rosal, un alt agent infiltrat de regimul de la Moscova, a reușit să comită un atentat terorist care, prin cruzimea și efectele lui dezastruoase din punct de vedere politic, a îngrozit atunci „Micul Paris”.

Teroare la Senat

8 Decembrie 1920. În Senatul României se desfășura activitatea obișnuită, specifică unei sesiuni parlamentare: oratorie politicianistă, discursuri presărate, din plin, cu argumente și contraargumente. Brusc, în jurul orei 14,40, de după o draperie grea din catifea s-a auzit o detunătură puternică, urmată de fulgerarea unei flăcări care a durat doar câteva clipe. Clipe lungi de groază după care s-a instaurat haosul: zgomot de geamuri sparte, un nor compact de fum și moloz și peste toate, urlete agonice de durere și spaimă. Inițial, nimeni nu înțelegea ce s-a petrecut. Apoi, pe măsură ce situația s-a mai calmat, a devenit clar că în Senat explodase o bombă. Era primul atac terorist, de o asemenea amploare din toată istoria țării noastre. Deflagrația l-a ucis, pe loc, pe Dimitrie Greceanu – ministrul de  justiție și i-a rănit grav pe senatorii Spiridon „Spirea” Gheorghiu și Dimitrie Radu – Episcop de Oradea, care au murit, în scurt timp, la spital. Rănit foarte grav a fost și Președintele Senatului, generalul Constantin Coandă, tatăl celebrului savant Henri Coandă. Alte câteva zeci de persoane, parlamentari și angajați auxiliari au fost, de asemenea rănite. Desfășurată „prin mijloace specifice” după cum se spune acum, ancheta ulterioară a dus la identificarea celui care a pus la cale și a executat odiosul atentat: era vorba despre Max Goldstein, un funcționăraș mărunt, născut la Bârlad, într-o familie numeroasă de negustori evrei. Tot ancheta a mai stabilit, bineînțeles, că el nu a acționat de unul singur, ci ajutat de o întreagă rețea de conspiratori, cu toții simpatizanți ai regimului bolșevic și stipendiați de Moscova, prin intermediul „celulelor de partid” care funcționau la Odessa. Numeroase interogatorii efectuate printre simpatizanții mișcării bolșevice care acționau pe teritoriul României au mai scos la iveală și faptul că, strict în ceea ce privește organizarea acelui atentat terorist, Goldstein a fost ajutat de conaționalii lui Saul Osias și Leon Lichtblau. Identificarea întregii rețele teroriste a fost deosebit de dificilă deoarece toți membrii ei utilizau acte falsificate și acționau acoperiți sub nume diferite. Identificarea lui Goldstein a fost ușurată de faptul că acestuia îi lipsea mâna dreaptă, pe care o avea amputată de la cot. Dar asta nu a contat prea mult pentru el: și-a înlocuit brațul pierdut, se spune că în urma unor experimente cu materiale explozive, cu o proteză specială, prevăzută cu un cârlig din oțel. Acesta este și motivul pentru care, Goldstein apărea în evidențele Poliției sub numele „Ciungul”, sau „Omul cu cârlig”. Dar, în ciuda infirmității sale, ucigașul de acum opt decenii nu i-a fost cu nimic inferior unui alt terorist internațional care, instruit tot în Unuinea Sovietică, și-a trăit perioada de glorie în anii 70-80: celebrul Carlos Ilici Ramirez, mult mai cunoscut sub numele de cod „Carlos Șacalul”.

Maestrul exploziilor

Cu toate că, la data comiterii atentatului de la Senat, Goldstein „Ciungul” avea doar 23 de ani, el era deja recidivist, condamnat la zece ani de pușcărie pentru implicarea în diverse acțiuni subversive și de sabotaj la care luase parte din ordinul regimului bolșevic de la Moscova. Lipsa unui braț nu-l împiedicase să devină un adevărat expert în construirea și amplasarea unor bombe artizanale. Era deosebit de abil, motiv pentru care autoritățile nu l-au putut captura decât abia la un an după comiterea atentatului terorist din Senatul României.
Ajuns în fața anchetatorilor, Goldstein le-a relatat, în amănunt, toate detaliile activității sale de terorist internațional. Interogat de maiorul C. Cernat, comisar regal pe lângă Consiliul de Război al Corpului 2 Armata, și de subinspectorul general Vintilă Ionescu, el s-a prezentat astfel, menționând o parte dintre numele sale conspirative: „Mă numesc Max Goldstein, zis Stejarul, zis Coca, zis Serghie, Teohari, Abramovici, Sami Belinski. Sunt de ani 23, născut în comuna Bârlad, județul Tutova, din părinții Alter și Toni, comercianți în Bârlad, de profesiune funcționar comercial, domiciliat în Iași (…); armata nu am făcut, în judecată am fost dat și condamnat la zece ani de muncă silnică pentru crimă contra siguranței Statului, decorat nu sunt.” Așadar, la data comiterii atentatului de la Senat, el ar fi trebuit să se afle în pușcărie. Dar, deosebit de abil, Goldstein evadase în februarie 1920, după care reușise să și fugă din țară. Conform propriilor declarații, după evadare, a plecat la Timișoara de unde, ajutat de niște „tovarăși” complici, a trecut granița în mod fraudulos, și a călătorit prin Serbia, Sofia și Varna până la Odessa, unde a ajuns în jurul datei de 1 mai 1920. După doar câteva luni petrecute acolo, a revenit la București, decis, după cum declara el însuși: „să răzbune muncitorimea asuprită”. Iar calea aleasă pentru răzbunare a fost comiterea unor acte de terorism. Conform istoricilor care au studiat acele evenimente, un rol decisiv în identificarea autorilor atentatului de la Senat l-au avut agenții Inspectoratului General de Siguranță din Chișinău, care au reușit să destructureze o rețea deosebit de vastă de bolșevici care, infiltrați în Basarabia, erau însă controlați și dirijați de la Odesa. Odată capturați, membrii rețelei au făcut niște declarații de-a dreptul uluitoare pentru acele vremuri. Ei au oferit autorităților informații privitoare la o organizație care se ocupa atât de spionaj cât și de pregătirea unor veritabile comandouri teroriste. În fruntea unuia dintre acestea s-ar fi aflat chiar Max Goldstein. De fapt, în cursul anchetei, după ce și-a dezvăluit întreaga rețea de colaboratori, acesta a și recunoscut că a primit sprijin financiar, deosebit de consistent, de la „tovarășii” din Odessa, direct subordonați celor de la Moscova. Astfel s-a aflat că el avea sarcina de a organiza comandouri formate din trei oameni care aveau misiunea de a executa „atentate cu explozibile pentru a arunca în aer instituțiunile de stat.Scopul acestor atentate consta în faptul că se cauzează statului pagube și irită populația contra guvernului, căci, precum este știut, după o astfel de crimă comisă într-un oraș oarecare, se arestează o mulțime de oameni nevinovați și se aplică acestor oameni represalii dintre cele mai severe. Apare succesul dorit în gradul cel mai minimal, dar, încetul cu încetul, aceasta aduce la o răscoală generală și, în același timp și la o scădere a valutei din țara unde se produc astfel de exploziuni”. Vi se pare cunoscut acest „scenariu”? Bineînțeles că da. Atâta doar că acum, în zilele noastre, nu se mai apelează la „mașini infernale” pentru a provoca haosul social și destructurarea ordinei politice. În decembrie 1989, teroarea și haosul, răspândite, însă prin cu totul alte mijloace, a dus la răsturnarea unui întreg regim politic. Iar anul trecut, tot haosul propagat printr-o propagandă abil susținută prin intermediul unor televiziuni, au dus la căderea unui guvern. Așadar, chiar dacă vremurile trec, regulile loviturilor de forță rămân cam aceleași. Singurele care se modernizează sunt mijloacele tehnice utilizate pentru a influența populația.
În ceea ce-l privește pe Max Goldstein, alias „Ciungul” alias „Omul cu cârlig”, în ciuda efectelor devastatoare ale atentatului terorist de la Senat, acesta a nu a fost condamnat la pedeapsa capitală ci doar la detenție pe viață. Cunoscut fiind ca un adevărat maestru al evadărilor, Goldstein a fost încarcerat la Doftana, în secția de maximă siguranță. Acolo, la un moment dat, a intrat în greva foamei, în urma căreia a murit după aproape 45 de zile. Alte informații spun că ar fi murit în urma unei pneumonii, care s-a dovedit a-i fi fost fatală. Odată cu el s-a încheiat un întreg capitol al terorismului de stat bolșevic. Peste două decenii, URSS va intra,  pur și simplu, cu tancurile ori unde își va dori. Iar asta în numele unei pretinse „lupte pentru pacea mondială”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.