-The New York Times- – despre miza apropiatei reuniuni NATO de la Praga

La Praga, ambitiile sunt mult mai mari, dupa expresia ambasadorului american Nicholas Burns, citat de -The New York Times-, de lansare a unei transformari la scara mare a Aliantei pentru cel de-al XXI-lea secol. Pentru Nicholas Burns, reuniunea la varf de la Praga ar avea ca miza -dizolvarea vechiului si rigidului NATO si recladirea unei Aliante noi capabile sa combata in razboaiele viitorului. Daca NATO o poate face, atunci are in fata sa o intreaga istorie noua, iar daca nu este capabila, NATO isi va pierde pur si simplu utilitatea si importanta. Membrii Aliantei vor trebui sa puna in practica aceste modificari si sa contribuie financiar la ele. Intr-un an de zile vom cunoaste rezultatul-. Citatele alese de Steven Erlanger, autorul analizei din -The New York Times-, sustin cateva teze despre mizele reuniunii la cel mai inalt nivel de la Praga, unde s-ar parea, de exemplu, ca NATO risca sa se angajeze intr-o competitie cu Uniunea Europeana. Aceasta din urma se largeste si ea si se straduieste sa-si cladeasca o identitate de aparare colectiva, ce ar putea deveni intr-o buna zi o rivala a insasi Aliantei. Pe aceasta directie, Praga va constitui ocazia unei prime intalniri intre cancelarul german, Gerhard Scroder, si presedintele George W. Bush, dupa criticile acerbe ale celui dintai fata de pregatirea campaniei militare americane impotriva Irakului. Pe o pozitie apropiata de cea a cancelarului Germaniei se afla si presedintele Frantei, Jacques Chirac, printre oficialitatile NATO existand convingerea – afirma Steven Erlanger – ca Franta considera presiunile americane pentru constituirea unei forte rapide de actiune ca urmand prototipul dorit pentru viitoarea armata a Europei. Presedintele Bush a sugerat ca NATO sa creeze o forta de interventie rapida, cu efective intre 5.000 si 20.000 de militari, capabila sa se desfasoare pe un camp de lupta intr-o perioada mergand de la o saptamana pana la 30 de zile, cu autonomie totala pe timp de o luna si pregatita sa coopereze in mod eficient cu trupele americane. O asemenea forta – observa analistul american – ar cere insa ca aliatii din Europa sa cumpere sau sa inchirieze avioane de transport de mare capacitate si sa-si amelioreze capacitatile de lupta dupa modelul american. Intr-o perioada de relativa recesiune, asemenea cerinte pun liderilor europeni probleme suplimentare, iar in plus, cum observa un fost inalt functionar al Departamentului de Stat, forta de reactie rapida ramane in sine doar o unealta, parte dintr-o cutie de unelte. Dar este doar un instrument – a spus el – lipsit de un context sau de o viziune, iar cei prezenti la Praga vor trebui sa formuleze viziunea lor de viitor. NATO trebuie sa se transforme sau sa se scufunde, ca o alianta irelevanta – se afirma in cercurile oficiale franceze, dar – era citat un inalt functionar francez – nu mai exista un monopol pe planul securitatii, in care in viitor vor fi doua entitati: NATO si Uniunea Europeana.

Caz de dezbatere la Praga il va constitui – scriu analistii – si o declaratie de unitate impotriva regimului irakian, asupra careia insista partea americana. In conditiile opozitiei Germaniei si Frantei fata de un razboi impotriva lui Saddam Husein, declaratia se afla deocamdata doar in stadiul de proiect, fara a fi inca redactata si nu este exclus ca in cele din urma un asemenea document sa se limiteze la o formulare generala, subliniind obligatia Irakului de a se supune rezolutiilor ONU si de a se debarasa de armele de distrugere in masa. Pe acest fundal, extinderea NATO prin invitarea a sapte natiuni de a adera la Alianta – scrie Steven Erlenger – nu isi pierde nici pe departe semnificatia. Marimea si varietatea acestei largiri are darul sa-ti taie rasuflarea, dar reflecta de asemenea si o lume postsovietica mult mai calma, cu o Rusie slabita, nerabdatoare sa obtina o aprofundare a propriilor legaturi cu Alianta. Cele sapte natiuni – reaminteste autorul articolului din -The New York Times- – includ cele trei state baltice – Estonia, Letonia si Lituania – care au fost anexate de Uniunea Sovietica dupa cel de-al doilea razboi mondial, ca si Slovacia, Slovenia, Bulgaria, ba chiar si Romania.

Victor Morosan, pentru Europa Libera