Home Special Vanzarile de ciment cresc, cele de betoane coboara

Vanzarile de ciment cresc, cele de betoane coboara

DISTRIBUIŢI

Lafarge, unul dintre cei mai mari producatori de ciment din lume, a inregistrat in primele noua luni ale anului o cifra de afaceri de 11,251 miliarde de euro, superioara cu 15,2% nivelului consemnat in perioada corespunzatoare din 2001, se arata intr-un comunicat al grupului francez. Excluzand modificarile intervenite in consolidarea diverselor active si efectul ratelor de schimb, cifra de afaceri a inregistrat o crestere de 0,7%.

Lafarge a precizat ca fosta firma britanica Blue Circle, pe care a cumparat-o anul trecut si ale carei rezultate au fost consolidate incepand cu iulie 2001, a contribuit cu 1,583 miliarde de euro la vanzarile totale. In primele noua luni ale anului, vanzarile diviziei producatoare de ciment au avansat cu 2,89% (8,6% in primul trimestru, 0,35% in trimestrul al doilea si 3,4% in trimestrul al treilea), la 5,433 miliarde de euro.

Activitatea a evoluat favorabil in toate statele vest-europene, cu exceptia Germaniei, unde preturile au scazut. In Europa Centrala si de Est, vanzarile diviziei au crescut datorita performantelor bune inregistrate in Polonia si Romania. In America de Nord, variatia cifrei de afaceri a fost usor negativa (-0,72%) in raport cu 30 septembrie 2001, din cauza scaderii volumului pe fondul stabilitatii preturilor. In alte regiuni, vanzarile de ciment au urcat usor, conform grupului.

In schimb, cifra de afaceri a diviziei de agregate si betoane a scazut cu 1,4% in perioada ianuarie-septembrie, la 3,612 miliarde de euro, comparativ cu primele noua luni ale anului 2001. Vanzarile de agregate au consemnat un declin de 4,8%, explicat de Lafarge in principal prin evolutia pietelor din America de Nord. Vanzarile de betoane au crescut cu 2%.

La randul sau, divizia de acoperisuri a grupului a inregistrat o diminuare a cifrei de afaceri cu 5,1%, la 1,157 miliarde de euro. In Europa, vanzarile diviziei au scazut, mai ales in Germania in trimestrul al treilea, in timp ce vanzarile din Asia au continuat sa progreseze. Divizia de gips a Lafarge a incheiat primele noua luni ale anului curent cu o cifra de afaceri de 878 milioane de euro, superioara cu 8,4% fata de cea consemnata intre ianuarie si septembrie 2001. Lafarge detine in Romania fabricile de ciment de la Medgidia, Targu Jiu si Hoghiz, uzina de ipsos de la Aghires, precum si o fabrica de placi de gips-carton, in parteneriat cu societatea Arcom.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.