Echipele puternice de polo vor noi provocări
Cele mai puternice 14 cluburi de polo de pe continent au solicitat Ligii Europene de Natație să înființeze o nouă competiție, care ar putea să înlocuiască actuala Ligă a Campionilor și, poate, chiar și EuroCup. Prima reuniune a avut loc pe 18 martie, în Croația, iar reprezentanții grupărilor care susțin această idee și-au reiterat poziția în fața LEN și cu ocazia Campionatelor Europene de Natație de la Debrecen, încheiate în acest weekend. Printre cele mai importante cluburi de pe continent care doresc înființarea Superligii Europene se numărăr Mladost Zagreb, Jug Dubrovnik, Primorje Rijeka (Croația), Vasas, Szeged Eger (Ungaria), Jadran Herceg Novi, Budva, Primorac Kotor (Muntenegru), Pro Recco (Italia), și Barceloneta (Spania).
Liga Europeană de Natație nu agreează, însă, participarea echipelor într-o competiție ieșită de sub patronajul său, astfel că România a preferat să nu semneze această solicitare. „A avut loc și o sesiune extraordinară, în care s-a adoptat noua Constituție, după niște modificări impuse de FINA, dar s-a discutat și despre acest subiect. Am participat la ședința de duminică, de la Debrecen, vă pot spune că LEN nu agrează în niciun fel ieșirea echipelor de sub patronajul său. CSM Oradea, campioana României, nu a semnat această scrisoare și se va înscrie în Liga Campionilor. România mai dreptul să înscrie o echipă, în EuroCup, pe Dinamo București”, a declarat directorul de relații internaționale în cadrul Federației Române de Polo, Radu Diaconescu.
Cele 14 cluburi se vor întâlni din nou pe 15 iunie, la Zagreb, când se vor discuta aspectele finale, urmând ca până pe 15 iulie să stabilească dacă vor demara acest nou proiect sau vor participa în Liga Campionilor, organizată de LEN.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















