Buducnost – Oltchim, 31-25
Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a jucat ultimul meci din grupele principale ale Ligii Campionilor pentru palmares, deoarece rezultatul nu mai putea modifica situația din clasament. Cu toate acestea, înfrângerea la șase goluri diferență suferită pe terenul lui Buducnost, 25-31, ar trebui să le dea serios de gândit elevelor lui Radu Voina, care mai pot spera, realist vorbind, doar la calificarea în ultimul act, și nu la câștigarea trofeului. „Alchimistele” pierduseră în fața muntenegrencelor și în meciul tur, disputat la Râmnicu Vâlcea, 24-34, iar diferența de valoare dintre cele două garnituri este ușor sesizabilă. Cu toate acestea, Oltchim s-a calificat în semifinalele celei mai puternice întreceri continentale la nivel de club, unde va da piept, în dublă manșă, cu Gyor ETO, din Ungaria, care a câștigat Grupa I principală. Cealaltă luptă pentru un loc în ultimul act se va da între Buducnost și campioana en-titre, Larvik HK.
Optimiști, dar rezervați
Calificarea în semifinale nu a putut fi sărbătorită așa cum trebuie în tabăra vâlceană, deoarece meciurile din grupa principală s-au încheiat cu o nouă înfrângere suferită în fața lui Buducnost Podgorica, dar oficialii români încă visează. Pentru moment, președintele Petre Berbecaru a recunoscut că s-ar declara mulțumit dacă Ozel&Co. vor reuși să treacă de Gyor. „Sunt un pic supărat, pentru că această diferență de 6 goluri, nu reflectă jocul în sine. S-a încheiat grupa, pot spune doar că echipa este în obiectiv, adică luptă pentru jucarea finalei și sper să îl realizeze, chiar dacă acum pare greu acest lucru”, a comentat Berbecaru.
Semifinalele Ligii Campionilor
Tur
Oltchim Rm. Vâlcea – Gyor ETO (31.03/01.04)
Larvik – Buducnost Podgorica (31.03/01.04)
Retur
Gyor ETO – Oltchim Rm. Vâlcea (07.04/08.04)
Buducnost Podgorica – Larvik (07.04/08.04)
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















