Ana Maria Paval a obtinut medalia de bronz la categoria 51 kg la ultima editie a Campionatelor Europene de lupte libere, desfasurata la Varna. Ana Maria Paval, care a practicat initial timp de 13 ani judo, si-a inceput cariera sportiva la 8 ani, la CSM Onesti, cand a intrat prima oara pe tatami. Anul 2004 avea sa ii aduca sportivei primul trofeu castigat la lupte, dupa ce ani buni castigase tot ce se putea la judo: aur la campionatele nationale de lupte libere. Paval sustine ca s-a gandit serios la Campionatele Europene de lupte abia anul trecut, cand a si renuntat la judo. -Am inceput antrenamentele tari doar la inceputul lunii februarie. Am ramas doar la lupte de prin luna noiembrie, dar nu am pus accentul pe pregatire intensiva. Apoi mi-am zis: de ce nu?-, a mai spus Ana Maria. Planurile tinerei luptatoare nu se opresc aici. Ana Maria Paval isi doreste sa castige o medalie si la Campionatele Mondiale din luna octombrie si sa participe la Jocurile Olimpice din 2008, de la Beijing.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















