
Popescu și-a anunțat candidatura la șefia forului
Primul pas al schimbării în fotbalul românesc s-a produs ieri, când fostul component al echipei naționale, Gheorghe Popescu, și-a anunțat candidatura la președinția Federației Române de Fotbal. Strategia lui pare, cel puțin pentru moment, lipsită de orice defect după ce i-a atras de partea sa pe alți trei componenți ai „Generației de Aur” – Gheorghe Hagi, Bogdan Stelea și Ilie Dumitrescu. „M-am hotărât, voi candida pentru alegerile viitoare ale FRF. Am venit cu o parte din echipa care mă va însoți. Alături de noi ar fi trebuit să fie și Cristi Chivu. El se va alătura după ce își va încheia cariera. Gică (n.r. – Gheorghe Hagi) și Bogdan (n.r. – Bogdan Stelea) se vor ocupa de departamentul tehnic al FRF, însă nu vor avea prerogative legate de echipa națională, pentru a nu exista confuzii. Ilie (n.r. – Ilie Dumitrescu) va fi alături de mine pe partea administrativă. Departamentul de care se vor ocupa Gică și Bogdan se va ocupa de organizarea unor centre regionale. Dacă nu vom reuși să facem performanță vom ridica mâna și vom pleca acasă”, a declarat Gheorghe Popescu.
„Regele”, sigur de performanță
Fostul lider al echipei noastre naționale, Gheorghe Hagi, s-a declarat încântat de proiectul pe care l-a pus la cale alături de ceilalți foști trei colegi. „Regele” e convins că, dacă Gică Popescu va câștiga alegerile de anul viitor, se vor schimba în bine multe lucruri în fotbalul românesc. „M-am simțit dator să fiu alături de el, pentru a-l susține să aibă succes. Vom readuce fotbalul românesc acolo unde trebuie. Voi rămâne alături de clubul și academia mea. Îl voi ajuta pe partea tehnică. Nu o să am o funcție clară, pentru că nu voi pleca de la clubul meu. Gică, contezi pe mine și dacă vei câștiga să facem performanță!”, a declarat Hagi în cadrul conferinței de presă de ieri. De asemenea, fostul atacant Ilie Dumitrescu a dat asigurări că echipa adunată de Popescu în jurul său are doar intenții pozitive: „Sunt mândru, sunt onorat că fac parte din această echipă. Am plecat în această formulă de la simplul fapt că mi-a plăcut foarte mult acest lucru «Respect, România!». Sunt emoționat, este un lucru care pe mine m-a marcat în aceste zile. Asta a fost mentalitatea în rândurile noastre, veneam cu plăcere la echipa națională și toți dădeam ce este mai bun pentru echipa națională. Suntem datori fotbalului românesc, pentru că fără rezultatele de la echipa națională, niciunul dintre noi nu se putea lansa în fotbalul mare”.
Mircea Sandu, actualul președinte al FRF, a anunțat că nu își mai dorește să ocupe această funcție din 2014, astfel că șansele lui Gică popescu de a fi ales sunt foarte mari.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















