Echipa BAR-Honda a renuntat sa apeleze la un tribunal civil care sa poata sa anuleze decizia privind descalificarea din cursa de la Imola si suspendarea pentru urmatoarele doua Grand Prix-uri, de la Barcelona si Monaco. -Dupa ce am primit cele mai bune sfaturi juridice din partea instantelor avizate, am ajuns la concluzia ca nu se mai poate face nimic pentru a permite echipei sa evolueze la Marele Premiu al Spaniei-, a explicat conducerea echipei BAR-Honda, intr-un comunicat semnat de Nick Fry.
Totusi, oficialii team-ului britanico-japonez nu inteleg severitatea sanctiunii dictate de catre Federatia Internationala de Automobilism (FIA), mai ales ca si alte echipe folosesc acelasi sistem de rezervor care a costat BAR-Honda suspendarea.
Comisia de Apel a FIA a decis, joi, excluderea echipei BAR-Honda din urmatoarele doua Grand Prix-uri ale Campionatului Mondial de Formula 1, cele de la Barcelona si Monaco, fiindu-i retrase totodata cele 10 puncte castigate in Marele Premiu al statului San Marino de cei doi piloti, Button (locul 3) si Takuma Sato (locul 5). Comisia de Apel a impus, de asemenea, o sanctiune de sase luni cu suspendare, care intra in vigoare incepand de la Marele Premiu al statului Monaco, de pe 22 mai, pe o perioada de un an.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















